[cristirg]

SF. ILIE LĂCĂTUŞU (1909 – 1983)
Este un PREOT LEGIONAR care s-a sfinţit nu în mijlocul pustiei, ci în prigoana comunistă, îndurând fără compromisuri umilinţa vieţii de întemniţat.
A fost arestat în mai multe rânduri şi a cunoscut regimul crunt de la Canal, fiind inclus în brigada de preoţi destinată exterminării.
Trupul neputred al Părintelui, în greutate de 7 - 8 kg, a fost găsit la 15 ani după moartea sa, în 1998 (în cripta familiei, cu ocazia înmormântării soţiei), în condiţiile corespunzătoare sfintelor moaşte: frumos mirositor, uscat şi uşor, cu pielea de culoarea alunului, păstrându-şi dimensiunile şi aspectul, şi, privindu-l, provoacă bucurie duhovnicească, dând impresia unui om care doarme.
Vicarul Arhiepiscopiei Bucureştilor, ÎPS Teodosie Snagoveanul a oficiat o slujbă de dezlegare pentru eventualele păcate mari sau anateme care ar fi împiedicat trupul preotului să putrezească şi a recunoscut că se afla în faţa unui caz clar de sfinţenie.
In prezent moaştele Părintelui Ilie Lăcătuşu se află în cripta de la cimitirul “Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Giuleşti (Bucureşti), într-o raclă deschisă de sticlă, unde pot fi văzute în fiecare duminică după Liturghie.
Prima icoană a Sfântului Ilie Mărturisitorul a fost pictată pe peretele exterior al bisericii Mănăstirii Petru Vodă din jud. Neamţ.
Părintele Ilie Lăcătuşu s-a născut la data de 8 dec. 1909 în satul Crăpăturile din jud. Vâlcea, fiu al unor ţărani simpli, dar cu credinţă în Dumnezeu. Tatăl era dascăl (cântăreţ bisericesc), ceea ce a dus la apropierea copilului de Biserică.
Urmându-şi chemarea, se înscrie la Seminarul Teologic "Sf. Nicolae" din Rm. Vâlcea (1923-1930) pe care îl absolvă cu Diploma de Virtute "pentru aptitudini sufleteşti care îl disting între colegii lui".
Se căsătoreşte cu învăţătoarea Ecaterina Popescu şi urmează Facultatea de Teologie din Bucureşti pe care o absolvă în 1934.
Devine legionar, ca mulţi alţi confraţi din generaţia sa: Ion Dumitrescu-Borşa (comandant legionar al Bunei Vestiri), Ilie Imbrescu (instructor legionar, Balcic), Ionescu-Duminică (membru al Senatului Legionar, duhovnicul Statului Major Legionar), Ştefan Palaghiţă (Bucureşti), Dimitrie Bejan (Iaşi), Ion Secăreanu (Constanţa), Ion Stoica Mocanu (Constanţa), Grigore Motomancea (Gorj), Leonid Miron (instructor legionar, Iaşi), Ion Chivu (şeful jud. Constanţa), Aurel Nicolaescu (Vâlcea), Dumitru Diaconescu (Vâlcea), Gheorghe Furdui (doctor în Teologie, comandant legionar, Bucureşti) etc.
Este hirotonit preot, încredinţându-i-se parohia Osica de Jos, apoi satul Buiceşti - Vâlcea.
În 1942 este detaşat preot misionar în Transnistria, propovăduind cuvântul Evangheliei la Odessa şi la Sersenita; în 1943 se întoarce în ţară, unde îl aşteptau cei cinci copii şi o soţie bolnavă.
Este arestat în 1952 pentru apartenenţa la Mişcarea Legionară şi dus în coloniile de muncă de la Canal, la Galeş şi Peninsula.
Un an mai târziu, din cauza înrăutăţirii stării de sănătate, pentru că nu mai putea munci, este mutat în închisoarea de la Târgu Ocna. În comparaţie cu închisoarea de la Piteşti, unde reeducarea a produs multe victime, la Târgu Ocna viaţa religioasă a atins cele mai înalte culmi. Aici şi-a trăit ultimele zile Valeriu Gafencu, supranumit "sfântul închisorilor". Pentru Părinte, aceasta va fi o perioadă de intensă rodire spirituală.
In 1954 este eliberat, dar în 1959 este din nou arestat şi condamnat la muncă silnică în colonia Periprava din Deltă.
Părintele Ilie Lăcătuşu nu vorbea mult, dar cuvântul lui avea putere. A sprijinit, cu rugăciunea şi cuvântul, cu blândeţea şi bunătatea, pe drumul Golgotei româneşti, multe suflete slăbite, ridicându-le către Dumnezeu. La Periprava îşi va arăta cu discreţie măsura duhovnicească. Acolo se afla şi părintele Iustin Pârvu care a povestit întâmplări vrednice de ”Vieţile Sfinţilor”:
“Cu Părintele Ilie Lăcătuşu am stat 4 ani la Periprava, în Deltă. El s-a remarcat, în general, prin interiorizarea lui puternică şi prin tăcere: rar îl auzeai vorbind ceva, şi atunci când o făcea, era foarte important ceea ce spunea; de cele mai multe ori ne îndemna să ne rugăm atunci când eram în vreo primejdie. Despre acest om pot să spun că avea cu adevărat darul smereniei. Căuta tot timpul să NU iasă în evidenţă cu ceva, făcea pe neînsemnatul.
Îmi amintesc de o întâmplare minunată din Deltă, când PĂRINTELE ILIE a jucat un rol foarte important.
În 30 ianuarie ne-au trimis în colonie, la Canal, la tăiat de stuf. Vă daţi seama ce însemna lucrul acesta pe un frig de iarnă? Moarte curată.
Eram toţi înspăimântaţi, mai ales că îi văzusem şi pe caraliii noştri cu mitraliera, vreo patru mitraliere. Probabil aşteptau să ne execute, crezând că vom refuza comanda.
Era o deschidere acolo, de apă, de vreo 40 de hectare şi stuful era tocmai în adâncime.
Toţi am început să murmurăm şi nu prea aveam de gând să intrăm în apă.
Ne-au ordonat să intrăm şi să scoatem câte doi snopi. Pentru cine făceam noi astea? Nu avea nici un sens. Măi, şi cum să intri în apă? Calci, te duci într-o ştioalnă, nu te mai scoate nimeni de acolo. Am ezitat la început.
Dar PĂRINTELE ILIE a avut un cuvânt foarte ferm şi ne-a îmbărbătat pe toţi:
- Măi, intrăm, pentru că ăştia îs puşi pe gând rău; ăştia trag în noi. Să intrăm în apă, că Maica Domnului şi Sfinţii Trei Ierarhi ne vor scoate nevătămaţi.
Măi, şi am intrat… Am ajuns acolo; până la bărbie am intrat în apă. Am tăiat frumos snopi.
Şi ne miram cu toţii că lucram ca pe uscat. Unii până la piept, unii până la gât, unii, în sfârşit până la jumătate, cum ne-a prins locul pe fiecare acolo. Am mers vreo trei ore în apă şi am scos la mal snopi. Dar nu era numai aşa, să-l tai cu frunze, trebuia frumos curăţat, măsurat, pus la dimensiune.
Şi era un ger de – 30° afară, gheaţa groasă de 20-25 cm, încât vedeai nufărul galben înflorit sub gheaţă.
Ei bine, eram cu toţii nevătămaţi şi uzi. Curgea apa de pe noi. Mare minune a fost atunci. Că dimineaţa, când am intrat noi era ceaţă, nori şi rece, de te prindea la oase. Şi dintr-odată a apărut soarele, măi băieţi, s-a luminat de ziuă. Era o căldură de se minunau şi caraliii. Ne-am dezbrăcat şi s-au uscat hainele ca la cea mai fierbinte sobă, aşa aburi ieşeau din toate. Ne-am încălţat, ne-am îmbrăcat şi hai la colonie. Şi aşa Maica Domnului şi Sfinţii Trei Ierarhi au fost cu noi şi ne-au ajutat, chiar în ziua de 30 ianuarie (când sunt prăznuiţi Sfinţii Trei Ierarhi). Şi vă spun că nu s-a întâmplat să fie nici un bolnav, nici un internat, n-a fost nimic. Şi aceasta datorită rugăciunilor Părintelui Ilie, că altfel cred că eram cu toţii morţi…”
(”Din temniţe spre sinaxare”).
După eliberarea deţinuţilor politici din 1964 are domiciliu forţat în Bolintin, unde este obligat să lucreze ca zidar.
Va sluji apoi din nou ca preot în satele Gărdeşti - Teleorman şi Răsuceni – Ilfov, făcându-se credincioşilor pildă de rugăciune şi fapte bune.
Încetează din viaţă la 22 iulie 1983.
Înmormântarea soţiei a avut loc 15 ani mai târziu. Cu această ocazie cei prezenţi s-au aflat în faţa unui fapt neaşteptat: trupul părintelui era întreg, neputrezit, asemenea unui trup îmbălsămat. Mai mult decât atât, el emana un miros plăcut, asemănător mirosului de mir.
Cazul Părintelui Ilie Lăcătuşu a stârnit o vie şi firească senzaţie în mass-media, dar şi în lumea eclezială din România. Câteva luni mai târziu, difuzarea pe postul naţional de televiziune a filmului documentar "Semne" a înştiinţat opinia publică despre descoperire.
Pentru a se lămuri dacă se aflau într-adevăr în faţa unui sfânt, rudele au lăsat timp de mai multe săptămâni trupul în contact cu aerul. Nu s-a întâmplat nimic,
De asemenea, s-au oficiat timp de 40 de zile slujbe de dezlegare de eventuale păcate grele care n-ar fi lăsat trupul să putrezească, dar Părintele a rămas intact, însuşi Vicarul Arhiepiscopiei Bucureştilor recunoscând că se afla în faţa unor moaşte, a unui caz clar de sfinţenie, fapt pentru care rudele au înaintat un memoriu Arhiepiscopiei Bucureştilor, prin care atrăgeau atenţia asupra descoperirii. De asemenea, mai multe asociaţii, printre care Frăţia Ortodoxă Română, Asociaţia Creştinilor Ortodocşi Români, Asociaţia "Cristiana", Liga Tineretului Ortodox Român, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici, Liga Studenţilor etc. au alcătuit un memoriu prin care se cerea Sf. Sinod al BOR deschiderea unui dosar de canonizare pentru părintele Ilie Lăcătuşu. Dosarul pentru canonizare se află la Patriarhia Română. De la descoperire zeci de mii de credincioşi vin în pelerinaj la moaştele Sf. Ilie Lăcătuşu, unde au loc minuni şi vindecări miraculoase.
[SIZE=3] [/SIZE]http://www.zelea-codreanu.com/Spirit...stre/index.htm