View Single Post
  #333  
Vechi 18.07.2014, 20:45:39
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Mulțumim Ție, Doamne Dumnezeul nostru, Bunule și Iubitorule de oameni, doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, Cel ce porți fără durere neputințele noastre, cu a Cărui rană toți ne‑am vindecat; Păstorule cel bun, Care ai venit spre căutarea oii celei pierdute; Cel ce dai mângâiere celor slabi la suflet și viață celor zdrobiți; Care ai tămăduit izvorul celei ce era în curgerea sângelui de doisprezece ani; Cel ce pe fiica cananeiencei ai izbăvit‑o de demonul cel cumplit; Care ai iertat datoria celor doi datornici și ai dăruit iertare femeii celei păcătoase; Cel ce ai dăruit vindecare slăbănogului împreună cu iertarea păcatelor lui; Care cu cuvântul ai îndreptat pe vameșul și ai primit pe tâlharul prin mărturisirea lui cea mai de pe urmă; Cel ce ai ridicat păcatele lumii și pe Cruce le‑ai pironit; Ție ne rugăm și cu umilință la Tine cădem: în bunătatea Ta, Însuți slăbește, lasă, iartă, Dumnezeule, fărădelegile și păcatele robului Tău (N) și greșealele lui cele de voie și cele fără de voie, cele cu știință și cu neștiință, cele prin călcarea de poruncă și prin neascultare, cele din timpul nopții și cele din timpul zilei; și de este sub blestem preoțesc, sau al tatălui său, sau al mamei sale, sau cu ochii a poftit, sau cu mirosul s‑a desfrânat, sau cu pipăitul s‑a pornit spre desfrânare, sau cu gustul s‑a dezmierdat, sau cu vreo aprindere oarecare trupească sau sufletească s‑a despărțit de a Ta voie și sfințire, orice a greșit și el și noi, ca un bun și iubitor de oameni Dumnezeu, Care nu ții minte răul, iartă. Și nu lăsa pe acesta și pe noi să cădem în viața cea întinată, nici pe căile pierzării să alergăm. Așa, Stăpâne Doamne, ascultă‑mă pe mine păcătosul în ceasul acesta, pentru robul Tău (N). Treci cu vederea, ca un Dumnezeu, Care nu ții minte răul, toate păcatele lui. Izbăvește‑l pe el de chinul cel de veci. Gura lui o umple de lauda Ta. Buzele lui le deschide spre slăvirea numelui Tău. Mâinile lui le întinde spre lucrarea poruncilor Tale. Picioarele lui îndreptează‑le spre vestirea Evangheliei Tale. Toate mădularele și gândirea lui, întărește‑le cu harul Tău. Că Tu ești Dumnezeul nostru, Care prin Sfinții Tăi Apostoli ne‑ai poruncit nouă, zicând: orice veți lega pe pământ vor fi legate și în ceruri și oricâte veți dezlega pe pământ vor fi dezlegate și în ceruri. Și iarăși: cărora veți ierta păcatele, se vor ierta lor și cărora le veți ține, ținute vor fi. Și precum ai ascultat pe Iezechia în întristarea sufletului său la ceasul morții și nu i‑ai trecut rugăciunea lui, așa auzi‑mă în ceasul acesta și pe mine smeritul și păcătosul și nevrednicul robul Tău care mă rog Ție; căci Tu ești, Doamne Iisuse Hristoase, Cel care ai poruncit să iertăm de șaptezeci de ori câte șapte celor ce cad în păcate, și în bunătatea Ta și în iubirea Ta de oameni, Îți pare rău de faptele noastre cele rele și Te bucuri de întoarcerea celor rătăciți. Că precum este slava Ta, așa este și mila Ta, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tatălui Părinte și Preasfântului și bunului și de‑viață‑făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote