[catalois]

Desigur, litera legii este subiectul principal al Dogmaticii.

Consider ca referirile la litera legii pe care o stim sunt chichite avocatesti.

Asadar sa nu ne pierdem in amanunte contabile/avocatesti, vorba lui Steinhard.

De asemenea, consider ca Domnul a avut/are/va avea motive intemeiate sa nu lase nici macar o mica urma scrisa a vointei Lui. (Important de stiut: care au fost/sunt/vor fi aceste motive?)
Repet: consider ca raspunsul la intrebarea: '' De ce NU a lasat Domnul nimic scris, ci totul vorbit si transmis prin vorba (nu cuvant) din om in om?'', este extrem de important.

Dumnezeu este foarte, foarte, foarte straniu. Extrem de straniu. Este atlfel decat noi, oamenii ( gandurile Mele nu sunt ca gandurile voastre), cei ce suntem alcatuiti dupa chipul si asemanarea Lui. Noi ne nastem cu o perceptie rupta de perceptia crestina. Ne nastem gresit. Si Dumnezeu vrea sa avem o perceptie corecta: adica sa obtinem perceptia corecta, drumul drept, din informatii la fel de evazive ca si informatiile care ne duc pe un drum gresit.

Mai mult: Dumnezeu ne si condamna pentru alegerea facuta in necunostinta de cauza. Nu stim nimic, trebuie sa alegem pe baza a ceea ce credem ca stim, alegem o directie, sau ne lasam sa fim alesi pe o directie, apoi ne ducem in cel mai rau loc/timp posibil: in iad, unde locul este rau si timpul infinit. Si condamnarea asta la infinitul rau se petrece pentru cativa ani amarati, traiti in lume. Desigur, poti castiga si infinitul bun, dar mi se pare cam ca la loto: multi baga bani ca sa castie putini.

Pe bune acum: Dumnezeu, care este infinit de mare si de longeviv si de inteligent, chiar se pune la mintea noastra? Chiar ne condamna pentru vesnicie la ceva ce nu putem gusta in viata noastra de cateva zeci de ani?

Desigur, ne plangem ca viata este scurta, dar ne plangem, de asemenea, ca nu stim ce sa facem ca sa nu ne plictisim, ceea ce ne duce la a inventa metode de a ne ''pierde timpul'', de a ne ''omori timpul'', de a ne ''distra'', adica de a ne distrage de la realitate. Daca masori timpul in care ne plictisim ( cautand metode de a umple acest timp) si il raportezi la durata vietii, desigur, vei obtine un rezultat supraunitar: ai avut timp destul. Dumnezeu are dreptate: viata nu este scurta.

Dar, revin: de ce viata este scurta fatza de un Dumnezeu evaziv?

Cred ca ar trbui sa existe un topic de axiomatica si un topic de prolegomene, care sa se ocupe de astfel de intrebari si framantari.

Repet: am vazut pe propria piele ce insemna sa te rogi, am simit atingerea Duhului Sfant, tanjesc dupa acele clipe si aceste intrebari ma bantuie mai mult decat pot controla.

Repet, de asemenea: duhovnicul meu (foarte greu de prins, de altfel), mi-a zis sa iau lucrurile asa cum sunt, fara sa le analizez.