Fiecare limba are geniul ei. Iar romana nu face exceptie. Cuvantul "cuminte" face parte din geniul limbii romane. "Cuminte", care provine, evident, din "cu + minte", inseamna, intai de toate, prudent. Asa cum s-a spus mai sus, un copil cuminte inseamna, in primul rand, un copil care asculta. El nu se avanta acolo unde nu ar trebui. Mutatis mutandis, si pentru un adult cumintenia inseamna in primul rand virtutea ascultarii. Un salariat care isi injura seful nu este un om cu scaun la cap. Va sa zica, nu este cu-minte. Dar mai poate insemna si virtutea castitatii. O fata cuminte nu se va arunca de gatul primului venit. Cuminte mai poate insemna rezervat, adica tine de virtutea moderatiei. In sfarsit, cumintenia mai poate insemna virtutea blandetii.
Si in franceza intalnim, practic la fel, aceasta asociere. Acelasi cuvant, "sage", inseamna si "cuminte" si "intelept". Aici, vorbim de un anumit aspect al intelepciunii, nelegat neaparat de intinderea cunostintelor, cat de simtul masurii si proportiei. Traducand in latina, intelepciunea omului cuminte ar fi mai degraba o "intelepicune de tip prudentia" decat "o intelepciune de tip sapientia".
Si inca multe lucruri pline de miez am putea gasi, reflectand asupra acestui generos subiect. Dar, in cazul meu, acum,a fi cuminte inseamna...a merge sa ma culc.
Noapte buna, copii!
|