Problema este, intr-adevar, cand primim sfaturi si recomandari din mai multe parti, de care sa tinem cont si in ce masura sa le lasam sa ne influenteze? Un argument al sotului ( partenerului) uzual este acela ca nu ar trebui niciodata sa lasam pe altii dinafara cuplului sa ne influenteze, ci increderea maxima sa o avem fata de propriul partener/a. Dar ce ne facem atunci cand ace(a)sta ne dezamageste sau chiar ne insala? Cand isi schimba parerile de la o zi la alta? De exemplu mie duhovnicul mi-a zi ca are impresia ca ma duce cu vorba; impresie pe care o am si eu din pacate, chiar daca ma simt vinovata ca nu il mai cred. Si cand am vrut sa merg la psiholog nu a inteles cum pot avea incredere mai multa intr-un strain decat in el, care ma iubeste si-mi vrea binele mai mult decat oricine. Din pacate insa probabil nu stie, nu-si da nici el seama ce e maibine pt mine si ce ma face fericita, si poate nici eu nu-mi dau seama cu exactitate:-). Acum toti zicem ca vrem un sot, o familie. Insa tmpul ne demonstreaza ca nu orice sot am avea ne poate face si fericiti/e :-) . Adica nu e o axioma, daca avem sot/ie, copii, casa si salariu, inseamna ca-i musai, nu avem voie sa fim nefericiti sau nemultumiti, ca trebuie sa ne impunem sa fim asa, doar pt ca noi avem si altii n-au. Iar chestia asta ca daca tu nu stii si eu stiu ( ce-ti trebuie tie) sa-mi fie cu iertare, imi pare putin abuziva. Insa cand ai o sotie care nu e fericita cu tine, tu ii sugerezi ca ar trebui sa fie din cutare n motive, si ea tot nu e, apoi se duce la preot si/sau la psiholog si vine cu niste idei care sustine ca daca le-ar pune n practica, a fi mai fericita, iti poate crea ndoieli cum ca ideile i-ar apartine si nu ca i-a fi fost inoculat de terte persoane ( stiind-o ca e o persoana influentabila).
|