Citat:
În prealabil postat de Lucian494
Eu nu am nici o tradiție religioasă cum ai tu. Nu doctrinele lui Luther mă mântuie...în primul rînd niciodată n-am citit ceva despre el dar îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru modul în care s-a folosit de el. Isus Hristos este singurul care ne dă Mântuirea așa că eu îi urmez Învățăturile Lui.Că Dumnezeu s-a folosit de Luther pentru a aduce o trezire spirituală e just,Europa avea nevoie de așa ceva la fel cum a avut nevoie și de Wycliffe și mulți alții pentru a lupta împotriva persecutorilor și pentru a aduce libertatea creștină și Învățăturile Biblice deasupra Tradiției omenești.
|
Asadar, recunosti chiar tu ca nu stii despre ce vorbesti, doar repeti, ca orice (neo)protestant, ce spune cultul tau. Nici macar nu stii ca toate sunt doctrinele, dogmele lui Luther, la care se adauga cele 2-3 dogme ale fiecarui cultulet. Nu ai stat niciodata sa te gandesti de unde sunt aceste invataturi, care e sursa lor, cine le-a enuntat prima data?
Daca nu ai citit despre Luther, iti spun ce am citit chiar pe un site neoprotestant. Avea mari probleme cu greutatea, era obez. In plus, avea dese stari de depresie, alternate cu stari de bine, asta se trateaza azi. Cand a vazut ca se formeaza tot felul de grupuri separate si apoi s-au pornit si razboaie i-a parut rau ca el a pornit asta.
Citat:
În prealabil postat de Lucian494
Învățăturile lui Dumnezeu sunt pe placul inimii mele. Ce nu-mi e pe plac e cultul icoanelor, închinarea la moaște, la Sfinți, rugăciunea pentru morți, pomana pentru morți lucruri care conform Scripturii nu sunt pe placul lui Dumnezeu.
|
Tu nu stii ce sunt, dar nu iti plac pentru ca asa ti-au zis liderii cultului si asa spune cultul. Intelegi de ce majoritatea preotilor numesc aceste culte secte? E exact ca o secta, membrii asculta doar ce spun liderii, sunt indocrinati si nu isi mai folosesc ratiunea.