Partea a-II-a

Diacon Profesor Doctor Ioan Caraza: ,,Sf. Ioan Hrisostom comentează cu multă sensibilitate în Omiliile 38 şi 39 la Faptele Apostolilor temele abordate de Sf. Pavel. Astfel, el arată sensul şederii la Atena[7]. Chestiunea era justificată, deoarece în alte locuri Sf. Pavel era oprit de Duhul să meargă (FAp 16, 7), iar la Atena se arată că, din cauza idolilor, el „se întărâta cu duhul, văzând cetatea plină de idoli” (FAp 17, 16). Vorbind atenienilor în Areopag, Sf. Pavel arată că în concepţia lor ei Îi atribuiau lui Dumnezeu patimi omeneşti şi tocmai de aceea le vorbeşte despre Dumnezeul spiritual şi Creatorul lumii, adresându-li-se ca unor „catehumeni” cu astfel de noţiuni începătoare. Dacă Dumnezeu este Creatorul, astfel trebuie arătat că neamul omenesc se trage dintr-un singur om[8]. Arătând că Dumnezeu a rânduit „timpul şi hotarele locuirii lor” (FAp 17, 26), Sf. Ioan Hrisostom arată şi scopul acestei lucrări providenţiale, cu referire la întoarcerea oamenilor de la trufia Turnului Babel, la limitele unui popor prin amestecarea limbilor. Deci, direcţia căutării lui Dumnezeu era nu în „umplerea”, ci în „lepădarea de sine”, o direcţie pentru care oamenii aveau în continuare nevoie de ajutor: „A aşezat pe fiecare popor la locul lui ca să caute pe Dumnezeu, doar L-ar găsi şi L-ar pipăi, cu toate că nu e departe de nici unul din noi” (FAp 17, 27). Astfel, „cele ale lui Dumnezeu” (Mc 8, 33) sunt măsură pentru cele omeneşti. Acest lucru înseamnă şi o critică la adresa cosmologiilor antice, care determinau viaţa morală a oamenilor prin idolatrie, fiind vorba de o viaţă imorală ca o consecinţă indirectă a idolatriei. În acest sens, în sec. IV, Sf. Vasile cel Mare a simţit nevoia să pună în lumină „creaţia din nimic” (2 Mac 7, 28) după Sfânta Scriptură în lucrarea sa Hexaimeron.

Pentru Sf. Pavel punctul de plecare este de la nucleu la cosmos, de la Hristos la Univers, ca cel Care, prin simbolul „grăuntelui de muştar al Împărăţiei lui Dumnezeu” (Mt 13, 31) deschide cerul (Ioan 1, 51), cum arăta Sf. Ignatie Teoforul şi Biserica în Hristos ca Biserică universală. Pentru lepădarea de sine, ajutorul nu era altul decât calea lui Hristos, Care cheamă la intrare pe „poarta cea strâmtă” (Lc 13, 24). El a venit numai pentru acest ajutor, şi dacă nu era de ajutor, nu venea. El este „har şi adevăr” (In 1, 17) Care, mai mult decât o mamă pentru pruncul ei, îşi arată nu forţa, ci dăruirea totală de sine, şi Care în acest sens învaţă că „nimeni nu vine la Tatăl” (In 14, 6) Său decât ca „fiu al lui Dumnezeu” (In 1, 12), şi anume prin El ca „Uşă” (In 10, 9). „Puterea” de a intra este tot Hristos (Ioan 1, 12) prin Jertfa Sa, pentru arătarea Adevărului, ca „aur lămurit în foc” (Apoc 3, 18)." (articolul complet aici)


Preot Lector Doctor Ioan Bajau: ,,In Areopag, aflat deci in centrul atentiei, in fata ochilor avand o priveliste magnifica a vestigiilor religioase, politice si culturale, cu un aer de incredere in invatatura Evangheliei pe care avea sa o vesteasca, Apostolul neamurilor si-a rostit Cuvantarea. Si astfel, <<ridicandu-se la inaltimea evenimentului pe care istoriseste, autorul Faptelor Apostolilor, a scris nu numai una din cele mai frumoase pagini ale Sfintei Scripturi, dar chiar din intreaga literatura universala>>, incat <<in zadar se straduiesc filologii si istoricii sa gaseasca o opera de arta literara care sa egaleze in valoare aceasta pericopa, numita pe drept cuvant ,,das Glanzstuck der Apostolgeschichte".Cuvantarea insasi in intreg ansamblul ei corespunde imprejurarii solemne in care a fost rostita, unind elocventa si delicatetea cu cele mai profunde sentimente religioase, fiind apreciata in toate timpurile si locurile ca o adevarata capodopera. Iar forma ei este tot atat de perfecta cat este si continutul, bogat si inaltator. De-a lungul veacurilor majoritatea exegetilor si-au indreptat atentia spre aceasta Cuvantare, pe care au apreciat-o in modul cel mai deosebit, in primul rand pentru prudenta, intelepciunea si abilitatea care s-a dat dovada la rostirea ei, daca ne gandim ca Apostolul neamurilor se afla in fata unei mari incercari. Era de fapt prima confruntare dintre crestinism si paganism, la cel mai inalt nivel. Erau de fata Sfantul Apostol Pavel si reprezentantii filosofiei stoice si epicureice.(....).

Imbinand ideile sanatoase ale cautarii religioase cu cele ale decaderii si indepartarii de adevarul religios, din zbuciumata istorie a omenirii, Sfantul Apostol Pavel prezinta foarte concis, in continuarea Cuvantarii sale, insasi starea generala de lucruri, de oscilatie intre adevar si eroare. Apoi, fara digresiuni, infatiseaza adevarul existentei lui Dumnezeu, Care <<nu e departe de fiecare dintre noi>> (V. 27). Fiindca, dupa spusa sa, Dumnezeul pe care il vesteste el in fata atenienilor, nu este numai al lui, ci al tuturor, este Cel <<in (Care) El traim si ne miscam si suntem>> (V. 28). Si pentru a fi si mai bine inteles isi consolideaza spusa atat de elevata cu o marturie din arsenalul gandirii si simtirii lor poetice - <<precum au zis si unii dintre poetii vostri: <<confirmativ>> din componenta clasica a discursului antic.Intelegand sa-si consolideze si mai mult cele afirmate, Sfantul Apostol Pavel citeaza chiar din poetii lor. Si aceasta nu numai pentru valoarea lor, dar si pentru ca expunerea sa fie in concordanta cu arsenalul lor de gandire si simtire, onorandu-le totodata, prestigiul la care tineau atat de mult. Chiar si acesta este un procedeu pe care il foloseste propovaduitorul neamurilor. Atunci cand vorbeste iudeilor apeleaza la scriitorii Vechiului Testament, iar atunci cand are in fata neamurile straine de Revelatia Dumnezeiasca, supranaturala, face uz de scriitorii, filosofii sau poetii antici, ca si in acest caz. Desi referirea este generala, este totusi potrivita momentului. Denota ca Sfantul Apostol Pavel cunoastea pe marii poeti antici, fiindca se refera nu numai la unul, ci la mai multi, la <<unii dintre poetii vostri" (V. 28).(articolul complet aici)

In loc de final o lectura foarte interesanta: ,,Kerygma Apostolica in predica Sfantului Apostol Pavel"(Preot Costachi Grigoras)