Citat:
În prealabil postat de Corinusha
Nu ai de unde sa si daca vrei sa te casatoresti cu o persoana pana nu te implici emotional in relatia respectiva, cel putin pana la un punct. Iar daca sti ca te casatoresti cu persoana respctiva, nu e tot aia daca aveti contacte intime acum sau dupa 2 ani, dupa nunta? Nu e tot omul ala, tot relatia aia, tot sentimntele alea?
|
Există un mod profan de a vedea lucrurile, lumea, viața - și anume cel pe care îl avem toți, în mod obișnuit. Dar mai există și unul sacru, foarte adesea ignorat, dar pe care ar trebui să îl cunoască toți oamenii credincioși.
Asistența pe care i-o oferă Dumnezeu omului prin itermediul Bisericii se întâlnește cu ceea ce omul constată și singur în inima sa, și anume uimirea în fața misterelor nașterii, nunții și morții. Le simți, aceste momente, ca pe niște minuni majore care îți marchează viața definitiv. Ele sunt făcute să fie unice: o dată te naști, o dată te căsătorești, o dată mori.
Când te naști, intri în Biserică prin botez, te sfințești, intrând într-o dimensiune sacră a existenței, în împărăția lui Dumnezeu.
Când te căsătorești, vrei ca dragostea ta pentru celălalt și unirea cu el să fie deplină și o simți, totodată, ca pe o ocazie de a cunoaște, de a experimenta o taină dumnezeiască, ce trece prin adâncul inimii tale, unindu-te, totodată, și cu Dumnezeu. Căci numai acolo, în adânc, are loc această unire.
Ei bine, din cauza sfințeniei care o învăluie, de aceea nu vrei să o banalizezi sau relativizezi, ci să faci lucrurile după rânduiala lor, la momentul potrivit, iar nu înainte. Pentru că omul este mai întâi suflet și apoi trup, vrei ca unirea cu celălalt să fie întâi sufletească, dar dacă ești credincios vrei mai mult de atât: vrei să pătrunzi, prin ea, direct în Împărăția lui Dumnezeu.
Practic, viața noastră nouă în Hristos, pe care ar trebui să o ducem, înseamnă să ne sfințim. Adică să ne hrănim, întâi, cu cele sfinte, duhovnicești, cu harul lui Dumnezeu, să îl „sugem” ca pe un lapte de la sânul maicii noastre - Biserica, crescând și luminându-ne, și ducând această lumină, așa cum o ducem pe cea de Paști, în casele noastre, în lumea în care trăim, redescoperindu-i sfințenia, privind-o cu ochii credinței, care pătrund dincolo de suprafețele lucrurilor.