[TINERI PENTRU ROMANIA]

RÂNDURI PENTRU GENERAŢIA MEA

Omenirea

-I-

Ar fi greşit ca din iubire de Patrie să ignorăm lumea. Nu ne putem sluji bine Ţara fără să cunoaştem climatul politico-economic global.
Ar fi la fel de greşit ca din iubire de Patrie să dispreţuim sau să urâm alte State. Patriotismul e un sentiment mult prea nobil pentru a produce dispreţ, ură.
Statele faţă de care se impune să manifestăm rezervă sunt cele care ne vor resursele sau teritoriul, cele care ne împing fie făţiş, fie pe ascuns la sinucidere colectivă şi cele violente.
Apartenenţa noastră la lume se cuvine s-o înţelegem aşadar ca participare demnă la viaţa internaţională pentru apărarea intereselor legitime ale României.

-II-

Acum două mii cinci sute de ani existau trei mari civilizaţii umane.
Prima, civilizaţia mediteraneană, şi-a avut succesiv capitalele la Atena şi Roma şi până la un punct a evoluat constant spre progres, spre libertate.
A doua, civilizaţia orientală, s-a dezvoltat în Asia occidentală, a numărat numeroase imperii şi a sfârşit încremenită într-o magnifică opulenţă. Ea a fost ca natura locurilor unde a existat: fastuoasă, uriaşă, despotică.
A treia, civilizaţia din Extremul Orient, s-a asemănat întrucâtva cu cea de a doua, însă nu poate fi confundată cu aceasta. Deşi a ajuns la completa sa înflorire acum vreo trei mii de ani, anticii nu au cunoscut-o. Distanţele considerabile şi obstacolele naturale enorme nu permiteau falangelor şi legiunilor să ajungă până la ea.

Civilizaţia din Extremul Orient se confundă cu civilizaţia chineză. Bazându-se pe o înţelepciune senină care-i permite omului să-şi găsească echilibrul interior, să se apere de el însuşi, de slăbiciunile sale, ea i-a asigurat Chinei o existenţă de peste cinci mii de ani. Nicio Ţară din lume nu a rezistat atât.
Chiar dacă în jumătate din cei peste cinci mii de ani de la apariţia sa nu a mai înregistrat progrese, chiar dacă stagnarea nu i-a permis să reziste loviturilor europenilor, civilizaţia din estul Asiei a reuşit cu toate acestea să-şi regăsească puterea, energia şi viaţa activă. Statele din componenţa sa sunt în prezent în plin avânt pe toate planurile. Agonia lor lentă, îndelungată, e acum o amintire.

Lumea greco-romană a avut o mare contribuţie la formarea Naţiunii noastre. Sunt prea multe de învăţat din istoria sa pentru ca românul preocupat de viitorul Patriei sale s-o neglijeze.
Civilizaţia mediteraneană a început în epoca eroică a Greciei, acum trei mii de ani şi a căpătat încă de la început un caracter propriu. Ea a exaltat efortul şi munca, ea a dezvoltat iubirea de Cetate şi de Neam, ea a cultivat patriotismul, ea a neglijat însă înclinaţia omului de a accepta tot ce e plăcut, inclusiv ce-l poate distruge.
Roma, Grecia antică s-au dezvoltat rapid din punct de vedere istoric şi tot rapid au decăzut.

-III-

Poporul grec, Popor de artişti, de savanţi, de soldaţi e un Popor energic şi viteaz. El pune cultul necesar al forţei alături de cultul libertăţii şi al frumuseţii. El ştie să recurgă la arme pentru a-şi apăra independenţa, drepturile, interesele. E un Popor mare. Puţin câte puţin el s-a extins, nu pe continentul barbar, ci pe ţărmurile Mării Mediterane şi ale Mării Negre.
Neam de marinari, grecii au creat colonii peste tot unde navele i-au purtat. Ei au cucerit pentru comerţul şi civilizaţia lor coastele lumii cunoscute.
Micile republici greceşti, în ciuda conflictelor reciproce, în ciuda dezbinărilor interne, aveau sentimentul de apartenenţă la un Neam, aveau patriotism. Ele s-au unit în lupta pentru oprirea invaziei externe şi au triumfat.

Nici Orientul, nici barbaria care erau la porţile sale şi care-i ameninţau peste tot coloniile nu au putut învinge Grecia câtă vreme datoria, curajul, iubirea de Patrie, moralitatea i-au inspirat cetăţenii. Dar a venit momentul când aceste virtuţi au slăbit, când credinţa în ce e mare, nobil şi frumos a fost înlocuită de îndoiala în toate, când Poporul nu mai dorea decât în bunăstare, bani şi plăceri.
Odată cu imoralitatea au apărut sărăcia, demagogia, anarhia.
Atena căuta un retor sau un general care să-i asigure o servitute plăcută. Regii Spartei se puseseră în slujba unor puteri străine.
Pedeapsa nu s-a lăsat aşteptată. Falanga macedoneană apare apoi legiunea romană. Şi Grecia învinsă, strivită, aservită s-a stins în chinuri şi în umilinţă.

-IV-

Roma a dat civilizaţiei o nouă strălucire.
Datoria, curajul, iubirea de Patrie, moralitatea domnesc şi la Roma, dar într-un climat politic mai riguros, mai raţional.
Toate Popoarele de pe ţărmurile Mării Mediterane au fost succesiv cucerite, organizate.
Civilizaţia orientală, slăbită de contradicţiile şi de viciile sale interne, zdruncinată de fulgerătoarele victorii ale lui Alexandru, dă înapoi şi se lasă parţial subjugată.
Cetăţenii romani, pe care patriotismul îi animă, devin stăpânii lumii. Ei o domină prin înţelepciune şi prin forţă. Evoluţia lor, deşi cumva diferită, se aseamănă cu cea a grecilor. Virtuţile i-au făcut mari, renunțarea la ele i-a distrus.

Scepticismul şi imoralitatea au pătruns în Roma aducând cu ele mizeria, slugărnicia, dezordinea.
Depravarea ajunsese atât de mare că acest Popor de cetăţeni nu mai făcea copii, nu se mai reînnoia. Bărbaţii romani îşi pierduseră mândria şi vitejia, femeile romane îşi pierduseră cinstea. În cetate majoritari ajunseseră liberţii şi sclavii. Un Popor mare, puternic, glorios îşi trăia lamentabil ultimele zile.
Grecia a sfârşit în demagogie, Roma s-a prăbuşit sub un despotism înjositor.
Şi Grecia şi Roma au fost pedepsite la fel: au murit umilite, strivite de năvălitori.
Lecţie dublă şi teribilă pentru Naţiunile viitoare.

-V-

Imperiul Roman cuprindea toate Popoarele civilizate. Căderea lui a însemnat dispariţia civilizaţiei.
Europa, pradă barbarilor migratori, a traversat o lungă perioadă de existenţă obscură şi de violenţe înspăimântătoare. Abia ne putem recunoaşte în această epocă.
Biserica, convertind la creştinism năvălitorii, salvând ce se mai putea din moştenirea greco-romană, încercând să impună o morală, dă naştere cu greu, puţin câte puţin unei civilizaţii noi, civilizaţia creştină.
Creştinătatea abia apărută a fost cât pe-aci să fie distrusă de sarazinii şi otomanii mahomedani. Primii ajunseseră în Spania şi ameninţau Franţa, ultimii ajunseseră la Dunăre şi ameninţau Europa Centrală.

Dacă Franţa şi Ţărilor Române ar fi fost învinse de musulmani, Europa ar fi fost cucerită. Orientul încerca să-şi ia revanşa pentru înfrângerile pe care grecii şi latinii i le provocaseră. Învingător el ar fi fost definitiv stăpân şi şi-ar fi impus greaua dominaţie tuturor Naţiunilor de pe continent.
Victoria regelui francilor, Carol Martel, la Poitiers în 732 şi victoriile voievozilor români Mircea cel Bătrân la Rovine în 1395, Iancu de Hunedoara la Belgrad în 1456, Ştefan cel Mare la Vaslui în 1475 au îndepărtat ameninţarea islamului.
Creştinătatea victorioasă şi-a reluat astfel evoluţia ascendentă.

-VI-

La apogeul dezvoltării lor unele Popoare europene au colonizat teritorii mari.
Rând pe rând sau simultan portughezii, spaniolii, olandezii, englezii şi francezii şi-au creat imperii coloniale.
Europa, în expansiunea sa, a întâlnit şi civilizaţia din Extremul Orient. Ciocniri repetate s-au produs. Naţiunile europene au vrut să domine, dar li s-a rezistat şi ele au răspuns cu armele puternice pe care le aveau. Recurgerea la forţă i-a făcut pe recalcitranţi să cedeze dar a avut şi consecinţe neaşteptate.

Oamenii de rasă galbenă din Asia Orientală sunt inteligenţi şi viteji. Civilizaţia lor le-a permis să surprindă secretul prost păstrat al forţei europenilor.
După unele ezitări s-au folosit de armele europenilor pentru a se apăra mai întâi, pentru a-i ataca apoi.
Rasa galbenă, care numără în prezent vreo două miliarde de oameni, se organizase. Civilizaţia europeană, care se credea stăpâna lumii, întâlnise un obstacol major în calea ei.

-VII-

Nu se ştie dacă se va produce vreo luptă între europeni şi asiatici sau între europeni şi oricine altcineva, dar dacă se va produce va fi extrem de periculoasă. Nu cu nepăsare, nu cu o economie anemică, nu prin legalizarea perversiunilor sexuale, nu prin industrializarea avortului se poate apăra eficient o comunitate fie ea şi de Naţiuni. Fără vigilenţă, fără o pregătire adecvată în toate domeniile, fără creştere demografică, fără creştere economică semnificativă nimeni nu se poate considera la adăpost de primejdii.
Republicile greceşti, preocupate mai mult de rivalităţile dintre ele, de bani şi de plăceri, au asistat indiferente cum creştea în apropierea lor puterea Macedoniei şi Romei care le vor subjuga. Popoarele europene fac în prezent aceleaşi greşeli ca grecii din antichitate şi vor avea soarta lor, dacă nu se dezmeticesc.
Datorită mijloacelor de transport moderne deplasarea rapidă a unor armate mari pe distanţe lungi şi aprovizionarea lor e un fleac. Cineva cu ambiţiile lui Gingis Han, asiatic sau nu, ar putea porni într-o zi pe urmele lui spre Europa. Oricât de paradoxală pare o astfel de eventualitate, e important să fie anticipată pentru a face realizarea ei imposibilă, pentru a evita o dramă.

Orizontul e întunecat, să încercăm să înţelegem ce se întâmplă, ce-i rezervă viitorul lumii.
Cei cu spirit pătrunzător şi cei tari vor avea un rol frumos de jucat pe scena internaţională. E acela pe care-l dorim şi României. Pentru aceasta ea trebuie să fie puternică şi activă. Forţa sa, inteligenţa sa politică sunt mai mult ca niciodată necesare Europei.
Singurul mod de a fi folositori Europei, omenirii e de a iubi şi de a sluji cu devotament România. Lucrând pentru binele Patriei noastre, contribuim la binele tuturor.

Dordea Cosmin