[Mandea77]

În prealabil postat de Ana Tr.

Si sa stiti ca de cand cu subiectul acesta am primit multe mesaje frumoase, de incurajare si m-am ales chiar si cu cativa posibili pretendenti :D Ma gandeam sa fac un casting ... (

Ana Tr. cred ca tu ai confundat acest forum cu un sait de matrimoniale, la inceput te-ai descris in asa fel incat sa ne dea lacrimile, pe urma ti-ai pus o poza si ai inceput sa te lauzi cat esti de tinerica (la 25 de ani?), iar cand a venit vorba de virginitate ai sarit ca arsa, desi nu esti o calugarita la manastire.

Referitor la educatia sexuala ... nu ar strica sa citesti cu atentie articolul urmator, din care am extras cateva fragmente:

O problemă supărătoare cu care se confruntă astăzi păstorii şi consilierii Bisericii este cea a autoexcitării (sau a masturbării), despre care în special unul dintre Părinţii Bisericii, Sfântul Nicodim Aghioritul, a vorbit foarte mult. Observaţiile şi învăţăturile sale au fost multă vreme acoperite de teoriile moderne pe care, din nefericire, preoţii le-au cules din diverse surse heterodoxe (şi chiar necreştine). În plus, jena firească pe care un creştin evlavios o resimte în faţa discuţiilor care abordează un astfel de subiect a permis proliferarea înţelegerii greşite şi a învăţăturilor eronate, astfel că preoţii devin nepăsători atunci când trebuie să le vorbească tinerilor despre adevărată gândire a Bisericii faţă de această problemă serioasă.

Sexualitatea face parte din firea noastră păcătoasă. Ea este un lucru rău numai în măsura în care o înţelegem greşit - înţelegere greşită care începe cu curiozitatea tinerilor aflaţi la vârsta pubertăţii. La vârsta descoperirilor sexuale, problema autoexcitaţiei este, fie că ne place să admitem sau nu, una universală. Preoţii şi-au dat seama de acest lucru şi manifestă multă atenţie faţă de tinerii care cad în acest păcat, oferindu-le o îndrumare răbdătoare şi atentă. Cu timpul, este posibil ca aceşti tineri să îi înţeleagă natura şi să îi pună capăt înainte de a deveni un obicei, înţelegând că impulsul sexual, asemenea oricărui alt impuls, poate fi controlat.

Aşa cum există adolescenţi puri şi sănătoşi, practicarea autoexcitaţiei devine un obicei mai mult sau mai puţin obişnuit în anii de început ai tinereţii. Autocontrolul nu se obţine uşor de către tinerii aflaţi în primii ani confuzi ai maturităţii sexuale. Este un fapt nefericit, dar este o realitate. Aici, este vorba din nou despre a-i călăuzi pe tineri cu înţelegere şi răbdare. Dar îndrumarea noastră trebuie să pornească de la faptul că această practică este un rău ce trebuie îndreptat, şi nu o problemă pe care moravurile sociale contemporane o denumesc „instincte naturale". Obiceiurile nu pot fi învinse dacă le considerăm bune sau inocente, înainte de a încerca să le ţinem sub control, trebuie să fim conştienţi că ele sunt rele şi dăunătoare. Şi tocmai acest punct de vedere trebuie restabilit de Biserică. Autoexcitaţia nu este, aşa cum pretind mulţi preoţi ortodocşi, o problemă minoră, un incident. Ea este un păcat, şi încă unul foarte serios, dacă devine un obicei.

Masturbarea are două efecte psihologice foarte grave. În primul rând, îndepărtează sexualitatea umană de dimensiunea sa interpersonală, deformându-i rolul său natural, care este procreaţia; aceasta, la rândul său, presupunând două persoane: un bărbat şi o femeie. Această îndepărtare individualizează sexualitatea umană, omul îndreptându-şi întreaga atenţie către sine. Acest narcisism poate dăuna psihicului, ducând la egoism, lipsa preocupării pentru ceilalţi şi, de fapt, la disfuncţie sexuală. Şi, în măsura în care această practică se concentrează în întregime asupra eului, este perfect posibil să conducă la fixarea anormală asupra persoanelor de acelaşi sex. Aceasta, la rândul său, poate duce la homosexualitate. Astfel, în condiţiile în care societatea şi chiar unii preoţi propagă ideea că autoerotismul este normal, nu este o întâmplare că homosexualitatea (sau bisexualitatea) este cel puţin mai evidentă, dacă nu mai larg răspândită, în rândul populaţiei umane.

O altă consecinţă negativă a masturbării este aceea că el sporeşte iluziile şi fanteziile. Sexualitatea este relativ înfrânată. Pasiunile sexuale sunt, într-adevăr, repede satisfăcute, motiv pentru care ele pot fi ţinute sub control cu uşurinţă. Astfel, indiferent de fanteziile pe care le-ar avea cineva, în realitate, comportamentul sexual este supus limitelor fizice. În plus, sexualitatea normală, care implică atât bărbatul, cât şi femeia, are la bază o relaţie personală de dragoste dintre două persoane, care (prin legăturile tainei căsătoriei) tinde să modifice fanteziile pătimaşe într-o formă de intimitate şi de unire care este şi decentă, şi capabilă de curăţire. Atunci când realitatea unei relaţii interpersonale este absentă, fantezia permite unui individ să facă tot ceea ce doreşte. Iar această exprimare prin gesturi, dacă vreodată devine reală, poate duce la relaţii nesatisfăcătoare şi chiar violente.

O minte îndreptată în întregime asupra eului, un individ care trăieşte într-o lume de pasiuni, fără să ia în consideraţie realitatea interacţiunii cu ceilalţi, se va confrunta în cele din urmă cu un grav dezechilibru. Iar acest dezechilibru nu numai că îi va afecta sănătatea fizică, aşa cum am mai spus-o, dar va pune în acţiune şi forţele psihice negative: demonii. Un individ care trăieşte în armonie cu cei din jurul său şi care fie îşi controlează impulsurile sexuale, fie şi le exprimă în context familial, este sănătos. Sănătatea sa îl face să fie atent la lucrurile rele şi îl ajută să se dezvolte ca persoană, ca şi creştin. Cel căruia îi lipseşte acest echilibru şi a cărui minte a fost subjugată de tirania pasiunilor a căzut pradă lucrurilor diavoleşti. De aceea Sfinţii Părinţi vorbesc despre autoerotism ca de un vicleşug al diavolului.

Curăţia sexuală desăvârşită este rezultatul sănătăţii mentale. Şi este normală. Toleranţa sexuală este anormală. Acestea sunt lucrurile asupra cărora trebuie să le atragem atenţia tinerilor. Dacă dezechilibrul care însoţeşte adolescenţa conduce la unele căderi, tinerii trebuie călăuziţi pentru a ieşi din această stare. Ei trebuie să ştie că, de fapt, sănătatea sexuală este caracteristică unei vieţi de o curăţie desăvârşită (care exclude masturbarea) sau a unei vieţi de familie, în care patimile au fost modificate prin taina Bisericii şi, în acelaşi timp, prin sinceritatea care însoţeşte actul fizic realizat într-o atmosferă de dragoste şi de respect reciproc. Autoerotismul nu este normal, ci anormal. Iar dacă acestei anormalităţi îi este ataşat sentimentul de vină, nu este din cauză că Biserica denumeşte acest păcat anormal, ci pentru că rezultă în mod firesc din ceva ce perverteşte mintea, trupul şi sufletul.

Extras din http://www.ortodoxiatinerilor.ro/mas...sostom-de-etna