Citat:
În prealabil postat de Mihailc
1. Să ne ferim de suferință autoamăgindu-ne cu minciuni mentale cu efect analgezic asupra sufletului.
sau
2. Acceptăm adevărul din străfundul inimii cu riscul suferinței
Să presupunem că ați ieșit dintr-o relație de prietenie cu posibilități de evoluție în dragoste. Cum e mai bine pentru un credincios să gestioneze despărțirea?
1. Folosind argumentul vulpii din celebra fabulă, care s-a consolat singură pentru neputința de a ajunge la struguri, spunându-și că erau oricum acri. Vânzându-ți singur gogoși, adică minciuni cu efect autoamăgitor cum că persoana de care te-ai despărțit nu era potrivită cu tine, aveați discuții în contradictoriu pe teme etice sau teologice (oricum fără efect asupra vieții practice imediate), că nu se încadra în toate așteptările tale etc.
2. Acceptând adevărul și anume faptul că ați petrecut clipe minunate împreună, că ai simțit adierea fericirii, că ați avut planuri frumoase, că pierzi o oportunitate uriașă detașându-te de persoana respectivă etc.
Aștept cu interes opiniile voastre!
|
Varianta 2, pentru in cazul variantei 1, nu facem decat sa ne cream o minciuna si sa distorsionam realitatea.Iar atunci cand ne facem realitatea distorsionata si difuza, automat vom vedea si alte lucruri distorsionate si difuze deoarece ne educam creierul sa proceseze toate evenimentele din jurul nostru, care se reflecta asupra persoanei noastre in mod distorsionate.
Si fara sa bagam de seama, ne cream o realitatea falsa ( "virtuala" ) in care incepem sa evoluam.Cu alte cuvinte ne obisnuim sa traim in minciuni si chiar o sa inceapa sa ne placa acest lucru.
Rezultatul este ca o sa consideram minciuna ca pe un lucru normal si uneori chiar vital pentru a ne desfasura activitatile iar in creierul nostru o sa se inverseze valorile.
Cee ce in realitate este adevarat vom considera a fi fals, iar ceea este in realitate fals, vom considera ca fiind adevarat deoarece ne-am educat gandirea in acest sens.
Exemplu concret:vezi politicienii.