MOARTEA VIOLENTĂ A LUI DUCA
Alegerile trecuseră. În ajunul Crăciunului, cea mai mare parte dintre legionari au fost puși în libertate. Cu cei importanți, s-a făcut totuși o excepție, li s-a impussă petreacă Crăciunul în închisoare, sub privirile batjocoritoare ale gardienilor. Era o cruzime inutilă, dorită de guvern pentru a umili sufletul torturat al oamenilor acestora.
Opinia publică se înduioșă de această situație și protestele se ridicară din toate părțile : demnitari ai Bisericii, politicieni din toate partidele de opoziție, profesori universitari, generali, toți cereau terminarea cu detențiile arbitrare. În anumite regiuni, intervențiile au fost încununate de succes ; autoritățile au fost obligate, sub presiunea opiniei publice, să elibereze pe legionari ; în altele, dimpotrivă, ele continuau să aplice cu strictețe ordinele guvernului. Ion Moța, Vasile Marin, Sterie Ciumetti rămăseseră în închisoare și n-au fost puși în libertate decât în după-amiaza zilei de 29 decembrie 1933. Soarta veghea asupra lor, căci în aceeași zi, la orele 9 seara, I.G.Duca, primul-ministru al țării și șeful Partidului Liberal, căzu fulgerat pe peronul gării Sinaia, împușcat de trei legionari.
Opinia publică s-a așteptat la o reacțiune. Nedreptățile comise de guvern suscitaseră un spirit de revoltă și o tensiune explozivă în toată țara. Atmosfera era încărcată până la saturație. De unde va veni gestul eliberator ? Nimeni nu știa, dar fiecare gândea că lucrurile nu pot să se oprească la stadiul acesta. Istoria Legiunii nu putea fi închisă prin triumful forței brutale. O fatalitate plana asupra politicii românești. Duca se plasase într-o poziție intolerabilă, atrăgând asupra sa toate urile și toate inamicițiile. El se făcuse odios, de asemenea, și în rândurile celorlalte partide. Alegerile fuseseră desfășurate într-un mod atât de scandalos, și cu atâta sălbăticie, încât opoziția era literalmente decimată. Un partid atât de impopular ca Partidul Liberal obținuse la alegerile din 20 decembrie o zdrobitoare majoritate.
Îndată ce s-a aflat de asasinarea lui Duca, faptul produse o puternică impresie ; dar nu era o surpriză. Comentariul -de la cel mai umil cetățean până la oamenii politici- era pretutindeni același : „Trebuia să se aștepte !”
|