Dacă e să fim cinstiți, am recunoaște că noi ne iubim necondiționat doar pe noi înșine. În rest, inventăm sau preluăm de la alții tot felul de pretexte să-i ținem pe ceilalți departe de inima noastră. Urâm păcatul aproapelui, dar iubim cu strășnicie păcatele și limitele proprii, le idolatrizăm chiar, considerându-le "mărci înregistrate" ale personalității noastre.
Corinusha utilizează cam des clișeele preferate ale umanismului postmodern, confundând iubirea cu sentimentul de toleranță extinsă care e de fapt o formă de apărare, prin apelul tacit la reciprocitate, a propriului intolerabil.
Nu spui "iubesc necondiționat" decât atunci când vrei să fii iubită necondiționat, știindu-te vulnerabilă și incapabilă să treci cu succes un filtru riguros al calităților reale.
__________________
Prostul este dușmanul a ceea ce nu cunoaște (Ibn Arabi)
|