Citat:
În prealabil postat de Solveig
Cred ca e periculos ca cineva sa gandeasca astfel-o vad de-a dreptul ca pe o ispita! Nu cred ca, daca te rogi lui Dumnezeu pentru un sot bun, iti va trimite unul de care sa te indoiesti ca e bun pentru tine, sau care sa te tulbure in asa fel. Casatoria e in primul rand bucurie, liniste si siguranta -acesta e fondul ei, numai asa cei doi pot trece impreuna prin toate necazurile.
Si apoi, nu cred ca Dumnezeu ne trimite pe cineva anume. Alegerea e a noastra, si lui Dumnezeu Ii place-asa cred- sa alegem cu intelepciune.
Eu nu spun acum ca acest om nu e bun, ci doar ca trebuie sa cerceteze ca sa fie convinsa in inima ei ca merita! Si o fata nu trebuie sa se marite cu un depresiv pentru ca sa-l ajute sa se vindece- chiar daca, prin dragoste autentica si inteleapta, acest lucru probabil se va intampla-ci o face pentru ca simte si stie ca mirele ei e cel de care poate asculta (iar acela sa asculte de Hristos), caruia i se poate supune si pe care il respecta.
Sigur ca perspectiva mea este din punctul de vedere al fetei - dar ea este cea care a pus intrebarea ...
|
Partea pe care tu o numești "ispită" este cât se poate de valabilă și are inclusiv susținere evanghelică. N-am spus că Dumnezeu îți parașutează din cerurile înalte bărbatul/femeia perfect/perfectă direct în brațe, dar chivernisește pe căi tainice intersectarea cu persoana de care ai nevoie. Nu se întâmplă întotdeauna așa, dar se întâmplă și așa. Cred că depinde de intensitatea și curăția credinței, de felul cum rugătorul se pregătește pentru întâmpinarea darului lui Dumnezeu și de alți factori (mijlocirea Bisericii, kairosul etc.).
Îți dau dreptate însă când afirmi că matrimoniul din filantropie impersonală nu numai că nu funcționează, dar chiar are efect catastrofal, de bumerang, asupra amândurora. Singurul liant al căsătoriei este iubirea întârită de rugăciune, restul sunt autoamăgiri și amăgiri care, mai devreme sau mai târziu, conduc la eșec existențial.