Citat:
În prealabil postat de fallen
Cred ca aseara am adormit cu gandul la Aura, si la scurt timp m-am trezit gandindu-ma daca moartea e la fel ca somnul; mai exact, daca se intampla si dupa ce mori cum mi se intampla mie in somn: sa adorm cu nadejdea la Dumnezeu, si sa ma trezesc fara ea! Desigur că nu știe nimeni ce se întâmplă în timp ce sau după ce mori, însă dacă e să treci prin aceleasi stadii ca între veghe și somn, de ce te părăsește credința odată cu scaderea nivelului de conștiență??? Să fii pățit și Mantuitorul pe cruce treaba asta, când a strigat "Doamne, de ce mă părăsești?" Teologii spun că moartea presupune și despărțirea de Dzeu, pe care a experimentat-o chiar Însuși Măntuitorul, ba chiar a fost și în iad pt o zi; însă cum a reușit să mai scape de acolo? Prin forțele proprii sau doar prin bunăvoința Tatălui? Oare ispitele și lupta noastră pt a nu rămane în iad nu încetează nici după ce murim, sau din acel moment nu mai putem face nimic???
|
Am vazut la Sophia de exemplu, o naivitate dezarmanta cu care priveste si trateaza notiunea de credinta. Pe ea nu te poti supara, fiindca nu poti sa nu vezi ce eforturi disperate face, pentru a intelege. Si sincer, n-as vrea sa fiu in pielea unui preot care sa o intalneasca in drumurile lui. Dar aici nu e vorba nici de naivitate, nici de confuzie, nici de erezie. Bine macar ca sunt putini cei de pe forum cu o astfel de imagine asupra ortodoxiei. Nu perfecta, dar macar cat de cat, mai apropiata de radacini!... Aici e... altceva...