[sophia]

Interesanta coincidenta. Aseara in timp ce scriam pe acest fir, a inceput la televizor un talk-show pe aceeasi tema.
Si aici parlamentul se ocupa in perioada asta cu aceasta problema.
Iar astazi in presa scrie ca parlamentarii trebuie sa lase deoparte disciplina de partid (in acest caz) si sa voteze dupa vocea interioara a fiecaruia.

Este o problema foarte delicata si personala. As inclina sa spun ca asa ceva nu se poate reglementa, dar spre protectia unor este nevoie de putina ordine.

Cateva observatii la discutia de aici:

1. Nu stiu ce anume se discuta in tara, dar este vorba totusi de doua aspecte foarte diferite.
Una este sa ia cineva decizia in totala cunostinta de cauza si putere si alta este sa fie decizia unor membri ai familiei in locul unei persoane care nu mai poate gandi si decide (stadiu terminal coma, etc.).
Nu stiu daca intra ambele sub umbrela eutanasiei. Nu cred.

Eu cred ca actualmente se discuta prima varianta.
Al doilea aspect este deja reglementat (nu stiu cum este in tara), prin act notarial. O persoana poate sa faca act la notariat, la fel ca si un testament, in care sa precizeze ce sa se intample cu ea atunci cand este legata la aparate si nu mai poate decide singura.

Mai grav este primul aspect si din ce in ce mai raspandit si discutat.
Oamenii au teama de situatia lor. Poate si de suferinta, dar mai ales de modul in care vor fi ingrijiti in stare de boala avansata.
Si atunci, in momentul in care afla un diagnostic, deja iau niste decizii.

Problema este ca aici nu se discuta despre interventia altora asupra persoanelor in cauza, ci despre decizia lor personala.
Sunt invinovatiti medicii care administreaza un anumit medicament la cererea unui om.
Pentru mine intrebarea se pune totusi cat poate influenta legea aceasta decizie. Pentru ca omul ia o decizie. Si daca nu-l ajuta medicii s-o indelineasca, o face el singur. Gaseste cai.

Ori aici (respectiv in lege) se doreste neaparat gasirea unui vinovat si pedepsirea lui. Si acesta nu exista de fapt, sau nu la modul prezentat.
Medicul nu este vinovat, pacientul nu este vinovat.

Mai degraba ar trebui reglementat ajutorul ce trebuie acordat unui om cu un diganostic fatal:

- diagnostic corect, in primul rand
- consiliere (mai multe pareri) asupra prognosticului si a tratamentului
- consiliere psihica
- consilierea apartinatorilor (mereu sunt uitati, lasati de izbeliste acestia)
- gasirea si oferirea de solutii de tratament mai putin invazive si masuri de imbunatatire a calitatii vietii celui bolnav
- imbunatatirea sistemului de ingrijire a bolnavilor grav, incurabili

Omul ia niste decizii in stare de disperare, nevazand alt drum. Exista frica de viitor: ce va fi cu mine, cine ma va ingriji, cat ma voi chinui, ce povara voi fi pentru altii etc.
Nimeni nu ia de placere asa o decizie.

@Iulliu46 - asta cu sacrificarea copiilor nu provine de la mine. Delia a formulat asa o idee. Eu am preluat ceea ce am inteles de la ea.
De altfel eu sunt de parare ca nimeni nu stie de fapt deciziile lui Dumnezeu. Nu stiu de ce le formuleaza unii sau altii. Gresim. Numai El stie de ce da suferinta unor copii nevinovati, sau de ce ii ia inapoi, sau de ce nu-i da la altii deloc.
Ah, ca in mod indirect, parintii, sau cei din jur vor fi impresionati si poate se vor schimb cumva. Da, se poate, dar asta nu explica problema in sine. Adica eu nu sunt de acord cu ideea ca Dumnezeu le da suferinta copiilor numai pentru a-i pedepsi sau intoarce pe parinti la credinta. Poate sa fie un efect, dar nu explicatia faptului. Este oribil sa formulam asa pareri la adresa lui Dumnezeu.
Si critici aici o atitudine de umanism fara Dumnezeu. Atunci te intreb (si nu numai pe tine), in ce fel trebuie sa-l privim sau intelegem pe Dumnezeu totusi?
Pe de o parte se spune peste tot de iubire de Dumnezeu: ca El e bun, ca El ne ajuta, ca fara El nu putem, ca face atata bine si ne iubeste si etc. Pe de alta parte insa se spune ca este rau, ca ne pedepseste, ca ne da boala, ca prin copiii nevinovati pedepseste pe parinti, ca ne judeca sever, ca ne trimite in iad si alte lucruri rele.
Pana la urma care este adevarul? Sa-l iubim, sau sa ne fie frica?
Pentru ca noi, ca oameni nu putem sa simtim altfel decat omeneste. Nu avem cum sa.l percepem altfel.
Si sunt multe lucruri pentru care nu avem intelegerea necesara. Incercam sa pricepem si (ne) punem intrebari. Inaca o data. Suntem facuti ca oameni, avem posibilitati limitate. Nu stim sa explicam anumite fenomene: nici boala, nici moartea, nici lipsa de copii, sau multimea de copii, nici alte fenomene.

Si in incheiere din nou: nu e vorba ca intervine cineva asupra unei persoane sa o omoare. Aici e vorba de decizia unora de a-si curma viata: cu sau fara ajutor din afara. Asa trebuie privite lururile.


@Dragos - suflet fara trup nu se poate. Impreuna le-am primit, de amandoua trebuie sa ne ingrijim. Dupa moarte...e alta discutie.
Un om bolnav trupeste are si sufletul bolnav automat si de multe ori si inversul este valabil.
Stiu, tu referi la partea de credinta. Dar nici acolo nu este atat de simplu precum scrii tu. Suferinta trupeasca te poate impinge la pacate. Este o cale bifurcata din pacate.