[Fani71]

Nu stiu cum e in cazul tau, pentru ca nu iti cunosc familia, dar exista ceea ce psihologii numesc 'parinti toxici' - si nu numai aceia care isi molesteaza copiii (bat, insulta, degradeaza etc), ci si, de exemplu, parintii posesivi, care fac din viata copiilor lor un scenariu care le apartine. Daca lucrurile nu merg asa cum cere scenariul (care, pentru ei, este spre binele copilului), sufera - si isi culpabilizeaza copiii.
Eu cred ca nu trebuie sa ne lasam santajati de aceasta suferinta.
Nu parintii sunt stapani peste viata noastra. Nu le facem, de fapt, nici un bine intrand in schema pe care au pregatit-o pentru noi. Le facem mai mult bine daca ne traim viata - poate intr-o zi isi vor da seama si se vor 'detoxica' pe ei insisi.
Adevarata dragoste (inclusiv de parinti) trece prin adevar si trezire.

Pe mine ma socheaza si intristeaza cand aud unele persoane zicandu-mi despre copiii mei (care au trei respectiv cinci ani): Profita acum de ei ca sunt mici si sunt ai tai, cand vor fi mari nu vor mai tine seama de tine si isi vor face viata lor! Pai, foarte bine daca reusesc sa ii cresc adulti responsabili care sa ia singuri hotaririle imortante in viata! Sigur ca ar fi frumos sa pastram o relatie frumoasa si apropiata, dar sper ca nu vor lua o hotarire pentru ca le spun eu sa o ia! Asemenea adulti (cel putin cu capul) nu as vrea sa devina. Uite asa, cele mai bune mame pot cadea in capcana posesivitatii si daca nu intervin chiar major in viata 'copilului', sufera cand ei isi iau zborul si nu mai sunt ei puii mamei.

Dar repet, nu ma grabesc sa spun ca asa este neaparat mama ta. Asa suna, dar cum nu o cunosc... Gandeste-te tu daca nu ar putea fi asa.
Multa bucurie si curaj! Un an bun!