Citat:
În prealabil postat de Hitchens
O sa povestesc o intamplare care m-a marcat. Acum cateva saptamani, intr-o duminica, ma intorceam de la pescuit cu prietenii. Am oprit, cum facem intotdeaua, la un magazin de cartier sa bem o cutie de coca-cola. Prin fata noastra trecea o batranica amarata care mergea greu. Unul din prietenii mei i-a dat 5 lei eu am ales sa o ajut sa treaca strada.
Eu fiind imbracat in camuflaj, bunica a crezut ca sunt in armata. Mi-a povestit ca fiul ei era in armata si era trista ca a decedat anul trecut de leucemie, iar la doua saptamani i-a murit sotul de suparare. Are o fiica maritata prin tari straine care nu o mai viziteaza. Era singura si bolnava si saraca. Am imbratisat-o, am consolat-o, i-am sarutat mana si i-am dat niste bani. M-a strans la piept ca pe copilul ei. De ce permite dumnezeu asa ceva? El nu plange cand vede asa ceva?
|
Bravo tie! Ce concluzie sa tragem de aici? Ca un simplu om, pe deasupra ateu, e mai milostiv decat o "asa-zisa fiinta atotmilostiva"?
Stiu si eu o intamplare de genul asta.
Era intr-un sat un copil sarac, necajit, imbracat saracacios, mereu flamand, de care nu purta nimeni de grija.
Copilul avea sufletul curat, nepervertit de rautatea lumii acesteia, era credincios, mergea la biserica si incerca sa faca voia Domnului.
Un ateu l-a intrebat odata despre ce a auzit vorbindu-se la biserica.
Baiatul i-a raspuns:"Dumnezeu este iubire."
"Dar daca este iubire, dupa cum spui, de ce tu esti asa sarac si nu ai ce sa mananci si cu ce sa te imbraci? De ce nu a trimis Dumnezeu pe cineva care sa te ajute?" l-a intrebat ironic ateul.
Eterna nedumerire a necredinciosilor, care nu de suferinta acelor copii nu mai pot, ci ca sa-si autojustifice necredinta in fata propriei constiinte anesteziate: “ Cum se poate ca un Dumnezeu cu "atata iubire" sa vada suferintele celor nevinovati si sa nu faca nimic sa le indrepte?”
Si din mijlocul unei taceri indelungate, se auzi un glas: “Am facut ceva.
Te-am facut pe tine”.