[Ekaterina]

Către sfârșitul secolului trecut în ceea ce pe atunci era mica Serbie, un băiat a fost adus la un episcop pentru o recomandare la Seminarul teologic. „Ce facem cu el?” a întrebat episcopul după ce s-a uitat la el. „De ce am accepta acest copil fragil? Nu va rezista acolo, va muri și vom arunca banii degeaba”. Totuși, văzând cât de însetat de cunoaștere era băiatul, episcopul hotărî să-l trimită la seminar.

Așa se întâmplă de obicei: ceea ce pare neînsemnat în ochii oamenilor este mare înaintea lui Dumnezeu.

Acest copil era Nicolae, un mare sfânt și un Hrisostom al zilelor noastre. Micul Velimirovici, crescând cu trupul creștea și mai mult cu duhul. A absorbit toată cunoașterea științelor precum un burete absoarbe apa. Nu una, ci mai multe școli l-au avut de student. Serbia, Rusia, Anglia, Germania și Elveția l-au avut în pământul lor precum o albină ce adună miere.

S-a silit să dobândească Adevărul, nu numai să acumuleze multe cunoștințe. Bine întemeiat în credința ortodoxă, el tânjea de asemenea ca și intelectul său să se ridice spre înălțimile credinței. Nu se îndoia de adevărul de credință ci mai degrabă căuta să-și sfințească intelectul cu Adevărul și să slujească Adevărul cu mintea, inima și voința sa. Astfel, și-a dezvoltat intelectul pentru a se hrăni nu numai el însuși din roadele sale ci și alții.

Pe cât se dezvolta intelectual pe atât se dezvolta și duhovnicește. Neputințele sale omenești cu vremea au pălit; un gigant duhovnicesc se maturiza, strălucind prin inteligența și prin viața sa. Precum Sfântul Grigorie Teologul: „căutând adâncurile Duhului, lucruri bune i s-au dăruit lui”. Tânărul, care era atât de firav încât aproape că nu fusese primit la școală, a devenit un mare dascăl al Bisericii Ortodoxe, un propovăduitor al credinței ortodoxe, un înțelept păstor, liderul spiritual al Serbiei, un stâlp al patriei sale, un apostol al Ortodoxiei pe tărâmuri străine.

Cugetând mereu la lucrurile de mare importanță, câștiga înțelepciune de pretutindeni – din știință, din natură și din întâmplările din viața de zi cu zi. Cu toate acestea, mai mult decât toate își lumina sufletul cu lumina dumnezeiască, hrănindu-și sufletul cu Sfintele Scripturi și cu rugăciunea.

Învăța prin faptă și prin cuvânt, în orice loc și tot timpul și nu conta dacă vorbea unui singur om sau unor mii de oameni care îl ascultau. Atunci când se afla că Episcopul urma să vorbească undeva, oamenii se adunau în număr mare; credincioși și necredincioși, învățați sau mai puțin învățați, bătrâni și tineri, profesori și studenți. Toți se foloseau de cuvintele sale.

Prin cărțile sale, Episcopul Nicolae a intrat în rândurile marilor scriitori ai Bisericii. Importanța sa în cadrul Ortodoxiei din vremurile noastre poate fi comparată numai cu importanța Mitropolitului Antonie (Hrapovițchi). Amândoi sunt dascăli universali ai Bisericii Ortodoxe. Cu toate acestea, dacă Mitropolitul Antonie poate fi comparat cu Sfântul Atanasie cel Mare, atunci Episcopul Nicolae poate fi comparat cu Sfântul Grigorie Teologul, al cărui exemplu l-a și urmat.

El este podoaba și slava Bisericii Sârbe dar în același timp aparține întregii Biserici Ortodoxe. După cum spunea Proclu, numai un al doilea Gură de Aur ar putea lăuda după vrednicie pe Sfântul Ioan Gură de Aur; la fel, numai cineva asemenea Episcopului Nicolae l-ar putea lăuda pe Episcopul Nicolae.

Și-a sfârșit viața pământească în rugăciune și credem că acum stă înaintea tronului ceresc al Mântuitorului lumii, pe Care cu credincioșie L-a slujit și Căruia acum se se roagă pentru noi. (Ioan, Arhiepiscop de Bruxelles,Shanghai și Europa de Vest, 1958)