Editura Basilica a Patriarhiei Române a publicat de curând ediția a IV-a a lucrării părintelui Prof. Dr. Mircea Păcurariu, ”Sfinții daco-romani și români”.
Volumul este o lucrare istorică și aghiografică, dar și o mărturie a excelenței în viața spirituală de care au dat dovadă atât strămoșii noștri, cât și unii dintre contemporani. De la Sfântul Apostol Andrei și până la Sfântul Ierarh Simion Ștefan, cel mai recent sfânt canonizat de Biserica Ortodoxă Română, se desfășoară în paginile cărții 2000 de ani de mărturisire a Ortodoxiei prin toate formele de dăruire: de la scris și până la jertfa supremă.
Cartea poate fi achiziționată de la Librăria Cărților Bisericești (Intr. Miron Cristea nr. 6), Librăria „Ortodoxia” (Calea Victoriei nr. 45, lângă biserica Krețulescu), Galeriile „Cuvântul Vieții”, prin comandă pe internet la adresa
magazin@editurapatriarhiei.ro, precum și de la pangarele bisericilor și mănăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor.