,,Ceea ce urmăreşte eseul nostru este însă războiul spiritual. Există multe similitudini între războiul în spirit şi cel dus pe plan politic: unele din aceste războaie erau duse pe motivul ciocnirii ouălor, cum a fost lupta dintre papi şi împăraţi, altele erau duse, cum e cazul cruciadelor, pentru cruce sau semilună, dar toate (sau aproape) au eşuat în războiul ouălor. Epoca dintre cele două războaie mondiale a dus la crearea imperiului sovietic, activ, agresiv, intolerant şi perfid. Realitatea este că perfidia sovietică nu avea nimic de a face cu subtilitatea, încât să nu fie văzută şi mirosită de la o poştă de democraţiile europene. Dar pentru că şi unii şi alţii ciocneau atunci ouăle la capătul gros, frăţietatea lor a fost plină de dragoste şi armonie.


Acesta este răstimpul în care, după o perioadă grea, Biserica Ortodoxă a obosit şi a adormit. O parte a Bisericii ortodoxe din ţările comuniste a adormit somnul de veci al martirajului, cealaltă parte a adormit somnul conştiinţei. Violenţa şi opresiunea au în ele o forţă mistică şi această forţă vine de la diavolul. Dacă nu Ťispiteştiť bine duhurile (1 Ioan 4:1), după o presiune îndelung exercitată, vederea clară nu mai lucrează cum trebuie, argumentele încep să devină seducătoare, mintea caută justificări în sensul avantajelor sau al apărării prin compromis şi Ťsomnul raţiuniiť bune începe să nască monştri.

Cel mai uriaş adormit al perioadei de care vorbesc a fost Biserica Ortodoxă. În ţările comuniste europene şi în Rusia toată politica, după valul „revoluţiei” bolşevice şi după începerea colaborărilor cu regimurile instalate, era dusă de pitici morali şi intelectuali. Ei foloseau firele subţiri şi tari cu care înfăşurau Biserica (pentru celelalte categorii orice fel de fir era lucrativ) ca pe un uriaş, târând-o spre palatul puterii, spre supunere. O forţă uriaşă care ar fi putut schimba faţa lumii comuniste, în ciuda colaborării neruşinate a Occidentului cu conducătorii ţărilor din alianţa sovietică, dormea în timp ce piticii mişunau pe trupul uriaş. Încet-încet, ca şi Gulliver, Biserica s-a mişcat ca într-un somn spiritual susţinând lupta pentru ciocnirea oului la capătul gros. Dar o parte a acestei Biserici murea martiric mărturisind în cer şi pe pământ Calea, Adevărul şi Viaţa. Această forţă mistică a martirajului s-a înscris în substanţa esenţială a Bisericii şi a poporului, creând acea mişcare spirituală care a făcut din Ortodoxie – prin părinţii spirituali călugări şi preoţi – făclia neadormită a credinţei şi a nădejdii."

Mai mult:

http://atitudini.com/parintele-gheor...l-constiintei/