Ei, si iata cum, dintr-o dorinta de refulare, dar si de a gasi o solutie sa poata iesi din impas, viata unui om este pusa acum sub lupa, ca si cum, cei care "studiaza fenomenul" au atins deja desavarsirea... Nu cred ca "luatul de guler" si aratatul marilor greseli sub forma de repros este o solutie. SFATURILE (cel putin in cazul ei), ca sa poata fi urmate, trebuie sa fie date cu multa caldura si intelegere. Ca si crestini, dovedim o mare neintelegere si lipsa de caldura fata de cel cazut, dar si fata de cei implicati in cadere. Daca nu ne detasam, nu vom fi in stare sa vedem decat vinovati si incapabili de indreptare. Nu de dezbatere are ea nevoie; inteleg ca are parte zilnic de toate formele de dezbatere. Ea are nevoie sa-si recapete increderea care s-a ratacit pe drum. Din ce motiv? Asta nu-i treaba nimanui de pe lumea asta...
In principiu, in fiecare dintre raspunsuri, exista elemente cheie care trebuiesc luate in seama, dar modul cum sunt expuse, dupa parerea mea... mai mult inhiba un om gata daramat... Cel mai rau imi pare ca (poate fiindca n-am fost eu foarte atent citind raspunsurile) nimeni nu intelege ca NU omul schimba ceva in viata lui, mai ales daca e slab, ci bunul Dumnezeu. Sunt oameni care se lasa de tigari sau bautura sau desfrau, etc, dar daca o fac prin propria ambitie, fara Dumnezeu, mai devreme sau mai tarziu vor capata un viciu si mai mare. Singurul adevar care exista, este faptul ca numai printr-o buna relatie cu Dumnezeu, vom obtine "cele bune si de folos"! Tot ce facem de capul nostru, asa, sa dovedim altora cat de mult suntem noi in stare, este sortit esecului. Daca suntem sau nu capabili... numai cine n-a experimentat, nu realizeaza ce inseamna increderea pe care ne-o da Dumnezeu in orice ne propunem sa facem. Iar un om de bun simt n-o sa spuna: "Eu nu stiu sa cant, dar de maine voi deveni soprana, ca o sa-mi dea Dumnezeu si talent si voce!" Chiar aseara am urmarit un film extraordinar ("Maini inzestrate" -
http://www.youtube.com/watch?v=-K_ynxXEHYk ), unde mama unui copil reuseste sa-i insufle acestuia, considerat de toata clasa un "tantalau", ca este capabil sa faca absolut orice fac si ceilalti, si cu ceva vointa, chiar putin mai bine. Cand nu suntem ingraditi de anumite calitati (muschi, aptitudini vocale, etc) teoretic, nimic nu ne retine sa facem si noi, cu ajutorul lui Dumnezeu, ceea ce fac si altii, ba chiar mai bine!!!
De unde sa incepem?
1 - Impacarea cu sine: "E numai vina mea!!"
2 - Impacarea cu Dumnezeu: "Doamne, m-am ratacit, dar acum gata! Da-mi cele de folos si ajuta-ma sa scap de cele care ma indeparteaza de Tine!"
3 - Iertarea tuturor din jur si nu doar iertarea, ci chiar compasiunea atunci cand ei par vulcanici, rautaciosi, transanti. N-aveti idee cate verigi se leaga, atunci cand reusim sa iertam cu toata fiinta noastra. (Recomand cu toata caldura "Harul iertarii" -
http://www.youtube.com/watch?v=E6Bfu5d4prk - un film vazut tot aseara. Din pacate nu are subtitrare, dar sunt convins ca il vor intelege si cei care nu sunt chiar foarte bine pusi la punct cu limba engleza)
4 - Perseverenta in urmarea acestui scop, fiindca nu e usor sa deviii peste noapte altfel de om. Nici in somn nu vei scapa de sicanele celor ce te-au stapanit toata viata... Dar Dumnezeu e bun. Cu cat "razboiul" este mai mare, cu atat smerenia si gandul la ajutorul Celui ce Poate, trebuie sa ne aminteasca ca fara El, nici n-am fost, nici nu suntem si nici nu vom fi capabili de ceva ziditor. Daca El spune: "Cere si ti se va da!"; "Bate si ti se va deschide!"; "Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi scoate afara!"; "Indrazniti, nu va temeti! Eu am biruit!"... oare au fost doar vorbe si praf in ochi, sau de-alungul veacului, aceste promisiuni au fost verificate, fiindca altfel crestinismul n-ar fi existat.
Celelalte vin de la sine: spovedania, rugaciunea curata, pacea sufleteasca, ruptura fara de voie, fara de efort si fara de suferinta cu tot ce "nu e in calea cea dreapta" (aici se intelege si relatia cu concubinul, daca el refuza o astfel de indreptare), etc
Doamne-ajuta!