View Single Post
  #35  
Vechi 30.11.2013, 23:07:47
Carine Carine is offline
Member
 
Data înregistrării: 26.04.2008
Mesaje: 99
Implicit

Va multumesc pentru toata stradania dvs. de a ma ajuta. Sunt multe lucruri pe care ar trebui sa le fac pentru vindecare. Imi doresc doar ca Domnul sa ma ajute acolo unde eu sunt neputincioasa si sa vindece ranile familiei noastre.

Pe aceeasi linie cu raspunsurile pe care mi le-ati dat am gasit pe site-ul http://www.sfintiiarhangheli.ro/ acest text care explica cele ce s-au intamplat in familia noastra :

„Fiecare om se trage dintr-o familie, iar mai multe familii apropiate ca grad de rudenie formează un neam. Fiecare neam are un arbore genealogic. Acest arbore genealogic diferă de la neam la neam. După cum un arbore este sănătos și dă naștere altor ramuri sănătoase, dezvoltându-se foarte frumos, tot astfel se întâmplă și într-un neam care este credincios, cu frica lui Dumnezeu și naște alte ramuri sănătoase și credincioase, dezvoltând foarte frumos, în mod normal, acel arbore genealogic.

Observăm la unii arbori cum începe să le apară câte o ramură uscată, după aceea altele și altele, încet, încet, iar la un moment dat, observăm că o mare parte din acel arbore s-a uscat. Apoi, la scurt timp, el se usucă definitiv, deoarece nu l-a îngrijit nimeni.

Asemenea analogie putem să o raportăm la diferite neamuri de oameni care sunt necredincioși.

Păcatul se transmite de la tată la fiu; ori, acel păcat netratat macină și roade în toți membrii familiei. O bună parte din acei oameni nu-și dau seama de acel lucru și se trezesc după ani și ani, după generații peste generații că „li s-a cam pierdut neamul”, cum se spune în popor, adică păcatul moștenit în familie și netratat cu Tainele Bisericii a făcut ravagii.

După cum medicina recunoaște transmiterea caracterelor (genelor) de la tată la copil, tot astfel religia recunoaște transmiterea păcatelor de la părinți la copii. Dumnezeu spune, încă din Vechiul Testament, că pedepsește pe copii pentru păcătele părinților până la al patrulea neam (Ieșire, cap. 20, 5).

De aceea, cei ce sunt căsătoriți și au copii, trebuie neapărat să se spovedească, să se curețe de acele păcate pentru a nu se transmite copiilor lor. Să aibă conștiința împăcată că fiii lor nu suferă pentru păcatele părintești. Observăm cum foarte mulți copii se nasc bolnavi. În cele mai multe cazuri copiii se nasc bolnavi datorită păcatelor părinților, care nu le-au spovedit și n-au primit dezlegare de ele.

Un om păcătos care nu se spovedește, nu ține rânduielile bisericești: post, rugăciune și îl prinde sfârșițul vieții în acea stare păcătoasă, este o ramură uscată la arborele genealogic al neamului său. Fiecare membru al unei familii care nu se mărturisește este o ramură uscată din arborele genealogic al neamului său. Cel mai important remediu pentru vindecarea arborelui este în special Sfânta Spovedanie, deoarece aici sunt: curățirea, tratamentul și vindecarea.”

Arhim. Vichentie Punguța
Reply With Quote