Citat:
În prealabil postat de catalin2
Observ ca m-ai inclus si pe mine la "smintiti", desi nici macar nu am sustinut ceva legat de cipuri.
|
Era vorba despre cei care au transformat ecumenismul in obsesie si am punctat cum aceasta obsesie duce la devieri.
Citat:
Tu i-ai numit sectanti pe cei ce sunt cu cipurile, dar si tu ai aceeasi atitudine, ii imparti pe credinciosi dupa un singur criteriu, cei care sunt impotriva cipurilor sunt demonizati, iar cei din tabara opusa sunt buni.
|
Serios. Unde?
Cunosc oameni care cumva impartaseau opinia cipofoba, dar nu se manifestau ca altii de pe aici, nu ignorau un argument repetand obsesiv aceeasi prostii si altele, iar in timp s-au vindecat, asadar unde am scris "demonizati"?
Citat:
Iar criteriul asta pe care tu il consideri esential e de genul purtarii baticului la femei, daca pasesti cu stangul in biserica sau cu dreptul, etc.
|
Daca atat te duce intelegerea...
Citat:
In schimb nu pot sa nu observ ca multi din cei ce scriu impotriva celor ce sustin cipurile au neintelegeri mult mai mari, de data asta legate de invatatura ortodoxa.
|
Serios..
Iar cei care zic ca un om sau o mana se pot pronunta impotriva intregii ortodoxii n-au nici o problema de intelegere vizavi de invatatura ortodoxa.
Citat:
La cei cu cipurile nu prea am vazut inclinatii spre ecumensim.
|
Sectarii de exemplu nu tolereaza betiile. Asta nu ii face automat ortodocsi.
Citat:
Chiar si tu, consideri problema cipurilor un capat de tara, dar spui de mine ca scriu despre ecumenism, aratand ca tu consideri ceva neimportant invatatura dreapta.
|
Nu, spun despre tine ca obsesia antiecumenista te-a dus pana acolo incat sa subscrii, chiar si prin si cu ignoranta la alte miscari sectare (cipofobism, antivaccinism).