Rugaciune catre Maica Domnului
O! Prealuminată, Preacurată, Preasfântă Fecioară Maria, luminează-ne, ocrotește-ne de cei vicleni și răi, întărește-ne în credință, vindecă-ne de toate bolile noastre, ajută-ne ca să ne mântuim sufletele, noi și toți cei care cu dragoste sfântă cântă Slavă Lui Dumnezeu! Preasfântă Fecioară Maria, Preacurată Maică a Domnului Iisus Christos, Preabinecuvântată Apărătoare a noastră contra dușmanilor văzuți și nevăzuți, uită-Te spre robii Lui Dumnezeu, de pe acest pământ românesc, cercetează-ne, luminează-ne mintea, inima, sufletul. Lumineazăne viața noastră și calea către Împărăția Lui Dumnezeu. Luminează-ne cugetele noastre și toate drumurile vieții!
Ajută-ne și îndrumă-ne pe calea cea bună, cea minunată și binecuvântată de Fiul Tău, Domnul Iisus Christos, cât și de Preabunul Dumnezeu. Ascultă rugămințile tuturor robilor Tăi și ale mele, că sunt păcătos, dar am nădejdea că mă vei ajuta, așa cum știi, cum poți sau cum vrei. Noi slăvim pe Tatăl Ceresc, pe Fiul Tău, pe Duhul Sfânt, Te lăudăm pe Tine și pe Toate Sfintele Puteri Cerești și Îngerești, pe toți Sfinții, acum și pururea și în vecii vecilor.
Maică Sfântă Îți mulțumim pentru că ești scară la Cer pentru rugăciunile noastre și că ne ajuți în toate! Amin!
|