Părintele Cleopa - Predică la Sfântul Ioan Gură de Aur ( ultima parte )
Marele ierarh al Bisericii lui Hristos a stat puțin la Cucuzo, apoi a fost trimis în Armenia. Căci, pătimind multe chinuri pe cale de la ostași, a slăbit de tot și a rămas în orașul Cumani. Simțindu-și aproape sfârșitul, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Sfântului Mucenic Vasilisc, s-a împărtășit cu dumnezeieștile Taine, apoi, sărutându-i pe toți, i-a binecuvântat și făcându-și semnul Sfintei Cruci și-a dat sufletul în brațele lui Hristos, la 14 septembrie, 407, zicând aceste cuvinte:
SLavă Lui Dumnezeu pentru toate! Este rugăciunea cea mai frumoasă care ne-a rămas de la acest mare ierarh.
Moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur au stat la Cumani 32 de ani, până ce împăratul Teodosie cel Mic le-a adus la biserica Sfinților Apostoli din Constantinopol.
După moartea sa, împărăteasa Eudoxia și toți cei de un cuget cu dânsa au fost aspru pedepsiți și scoși din dregătorii, căci au ucis pe nedrept un așa mare părinte și luminător al Bisericii creștine. Apoi cu grele chinuri murind împărăteasa, i-a tremurat mormântul 32 de ani, până când moaștele Sfântului Ioan au fost aduse în Constantinopol și atinse de mormântul ei, în semn de iertare. Așa pedepsește Dumnezeu pe cei ce se ridică împotriva Bisericii lui Hristos și a slujitorilor Lui.
Episcopul Adelfie, iubind mult pe Sfântul Ioan Gură de Aur, s-a rugat cu lacrimi lui Dumnezeu să-i descopere în care ceată de drepți se află acest stâlp al Bisericii. Pe când se ruga în biserică, îngerul Domnului i-a arătat cetele sfinților și ale drepților. Dar Sfântul Ioan nu era acolo. Și s-a mâhnit Adelfie și a început a plânge că nu l-a văzut pe părintele său sufletesc. "Pentru ce plângi?" l-a întrebat îngerul. Iar el a zis: "Pentru că nu am văzut pe Sfântul Ioan Gură de Aur!" Atunci i-a răspuns îngerul: "Pe Ioan vrei să-l vezi? Pe propovăduitorul pocăinței? Pe acela nu-l poate vedea nici un om cât este în trup, căci el stă înaintea scaunului Preasfintei Treimi cu Heruvimii și Serafimii, slăvindu-o neîncetat".
Iubiți credincioși,
Iată, pe scurt, viața plină de sfințenie dar și de grele încercări ale Sfântului Ioan Gură de Aur. Ne cucerim de viața lui înge*rească, de înțelepciunea lui duhovnicească, de cuvintele lui care întorc la pocăință și mângâie sufletele. Dar mai ales ne uimim de râvna, de curajul și de bărbăția cu care a păstorit Biserica lui Hris*tos. El nu s-a uitat la fața oamenilor, nu s-a temut de cei ce poartă, sabie, nu s-a biruit de daruri de laude și de cele trecătoare. Ci a mărturisit pe Hristos cu putere și îndrăzneală, a combătut păcatul și l-a mustrat fără frică, necăutând la fața omului, a rostit cuvânt de învățătură cu timp și fără timp și a luat apărarea săracilor, a văduvelor și a celor asupriți. Cu acest mare ierarh și păstor al
Bisericii se împlinesc cuvintele Mântuitorului, Care zice:
Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun își pune sufletul pentru oile sale. Iar cel plătit și cel care nu este păstor și ale cărui oi nu sunt ale lui, vede lupul venind și lasă oile și fuge și lupul le răpește și le risipește. Cel plătit fuge pentru că este plătit și nu are grijă de oi (Ioan 10, 11- 13).
Sfântul Ioan Gură de Aur și-a pus sufletul pentru oile sale. Și a pus și râvna și mintea și cuvintele gurii sale și mâna cea grabnic scriitoare, și averea Bisericii a pus-o în slujba sărmanilor și curajul său l-a pus în apărarea adevărului și mărturisirea lui Hristos. De acest fel de păstori are nevoie Biserica în zilele noastre, dacă vrem să ne izbăvim de secte, de beție, de desfrâu și nedreptate. Deci
să-L rugăm pe Stăpânul secerișului să trimită lucrători buni la secerișul Său (Luca 10, 2). Este atâta neghină între oameni, atâta neunire între creștini, atâta dezbinare în unele familii și atâtea patimi în inimile noastre! Oare când vom începe să lucrăm cu adevărat ogorul sufletelor noastre? Când vom începe a smulge patimile și răutățile din inimile noastre ca să intre Hristos în noi?
Să ne rugăm cu evlavie la Sfântul Ioan Gură de Aur. El este "apostolul pocăinței, care se roagă în fața Preasfintei Treimi pentru noi toți". Să imităm curajul lui, tăria lui, nevoința lui și sfințenia vieții lui. Să ne aducem aminte că el a contribuit la încreștinarea țării noastre și mai ales a Dobrogei, unde trimitea misionari să încreștineze pe daci și pe sciți și avea prietenie cu episcopul de
Tomis, Teotim I, cu Sfântul Ioan Casian și cu călugării sciți. Să nu uităm că avem în țară numeroase biserici cu hramul Sfântului Ioan Gură de Aur și Sfinții Trei Ierarhi. Apoi să citim cuvintele sale de învățătură care sunt dumnezeiești. Iar când suntem în ispite și necazuri să nu slăbim, nici să cârtim, că nu răbdăm noi mai mult decât au răbdat sfinții. Să ne aducem aminte de sfaturile lui care încep cu pocăința și rugăciunea și se sfârșesc cu milostenia și iertarea.
Să ne rugăm lui Dumnezeu pentru pacea lumii și pentru a ne rândui păstori sufletești cât mai buni. Să ne rugăm pentru toată lumea și pentru părinții noștri duhovnicești, căci ei priveghează pentru sufletele noastre, ca cei ce vor da seama.
Încheiem cu îndemnul de a nu deznădăjdui în greutățile și suferințele acestei vieți. Ci să cerem în toate ajutorul de sus și să repetăm cât mai des rugăciunea Sfântului Ioan Gură de Aur:
Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Amin.
(
Arhimandrit Cleopa Ilie,
Predici la praznice împărătești și la sfinți de peste an, Editura Episcopiei Romanului, pp. 245-252)