Poetul şi dragostea

Te-ai făcut subţire şi prelung,
şi un sentiment ciudat te doare,
şi eşti mândru, şi ţi-l porţi pe umăr
ca pe-un şoim de vânătoare.

Şi prelungi, privirile îţi trec
chiar prin zidul greu şi prin lăcate
şi se-opresc la piatra unui chip, mereu,
cu sprâncenele-mbinate.

Se petrec atunci întreceri, lupte,
şi răpiri imaginare,
ora se înclină, bate
cu secunde tot mai rare.

Şi trec ani, şi şoimul zvelt
de pe umăr nu-l mai lepezi,
doar secundele din el
bat din ce în ce mai repezi.

Nichita Stănescu