View Single Post
  #615  
Vechi 29.10.2013, 18:52:51
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

Dacă în noi înșine se arată reaua invidie către cineva, dacă începe din inima noastră să țâșnească gânduri și sentimente rele către aproapele nostru, dacă vreo oarecare putere interioară începe să ne îndemne să-l osândim, atunci cum trebuie să procedăm?
- Atunci, frate, trebuie să ne mobilizăm toate puterile sufletului și să stăruim în a nu deschide gura noastră la cuvinte rele. Trebuie să ne reținem limba ca să nu vorbim osândiri. Trebuie să înăbușim furtuna gândurilor si cuvintelor dușmănoase care clocotesc înainte să ajungă pe limba noastră.
Când malurile unui pârâu sunt îngrădite cu pietre mari, spune Sfântul Grigorie Teologul, chiar dacă clocotește pe dinăuntru, el nu pustiește ogoarele. Vlăguit de puteri din pricina pietrelor, el trăiește ca mort pe jumătate. Sfinții Părinți ne sfătuiesc ca, în lupta cu osândirea, s-o apucăm de la cele mai ușoare către cele mai grele.
În primul rând, dacă nu putem să nu osândim în inima noastră pe cineva dintre dușmanii noștri, să ne străduim măcar ca să nu osândim cu limba, ca nu cumva prin osândirea cu limba, după ce ne-am otrăvit inima noastră, să otrăvim și văzduhul din jurul nostru, precum și sufletele acelora care respiră acest aer.
Mai mic păcat este să osândești în sine, decât să osândești în fața altora. Primul păcat limitează acțiunile tale devastatoare în hotarele inimii tale, iar al doilea pleacă din om în om și pe mulți îi pierde. Tu ai osândit pe cineva; cei care te ascultă încep și ei să osândească; aceia cărora li se transmite osândirea, la rândul lor, o răspândesc; și, astfel, acest lanț al păcatelor se întinde fără sfârșit și cuprinde din ce în ce mai multe suflete. Și, dacă ajunge aceasta la cel osândit, se organizează un nou lanț împotrivă, al celui osândit!...
Toate acestea ar putea fi evitate dacă noi înfrângem din primul moment reaua dorință care se ivește în noi, de a osândi cu voce tare pe aproapele nostru.
(Arhim. Serafim Alexiev, Nu judeca și nu vei fi judecat, Editura Sophia, București, 2001, p. 148-150)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote