[TINERI PENTRU ROMANIA]

RÂNDURI PENTRU GENERAŢIA MEA

Morala

-I-

Educaţia morală nu se termină când ajungem la maturitate.
Atunci ea ne e mai necesară ca niciodată şi poate mai folositoare căci singurii de la care învăţăm suntem noi înşine şi viaţa.
Viaţa e un mentor dur dacă nu ne străduim să ne îndreptăm fără să aşteptăm pedepsele ei severe.

Copii, nu avem decât mici defecte.
Micile defecte cresc odată cu noi şi devin mai urâte şi mai supărătoare.
Minciuna, de exemplu, neplăcută la un copil, devine la omul matur un viciu înjositor.
Lăcomia la masă, un păcat neînsemnat la un copil, e o înclinaţie grosolană, de neînţeles şi aproape bestială la un om în toată firea.
Lupta pe care educaţia ne-a făcut s-o dăm cu defectele noastre când eram copii nu poate înceta niciodată pentru că victoria nu are cum să fie completă şi pentru că viaţa ne scoate mereu în cale tot felul de ispite.

-II-

Ar fi bine ca la vârsta de douăzeci de ani să ne supunem unui examen atent şi sincer al naturii noastre morale.
E important să ştim ce defecte şi ce vicii sunt de reprimat în noi, ce calităţi şi virtuți avem sau putem dobândi.
Acestea făcute am putea încerca, cu voinţă şi curaj, să devenim mai buni.

Să iubim ce e adevărat, ce e bine, ce e mare şi nobil!
Fără concesii pentru ce e mediocru, lipsit de generozitate şi de frumuseţe!
Fără concesii pentru ce e urât, josnic şi trivial!
Fără concesii pentru ce e rău şi nesănătos!
Indulgenţă doar pentru oamenii neştiutori sau rătăciţi.

-III-

Bunele sentimente şi pasiunile generoase sunt de cultivat, de dezvoltat în noi.
Acestea au efecte fericite asupra sufletului şi corpului.
Sentimentele şi pasiunile generoase combat apatia care uzează omul mai repede decât viciile.
Ele ne sunt însă utile doar dacă le controlăm, doar dacă le subordonăm raţiunii şi voinţei.
Ele devin astfel ajutoare preţioase în neîncetata luptă interioară dintre virtute şi viciu, dintre bine şi rău.

-IV-

Morala are ca scop de a ne pregăti să asigurăm victoria binelui în noi şi de a ne oferi deprinderi şi reguli care fac revenirea agresivă a răului mai puţin frecventă şi mai puţin periculoasă.
Ca să fim mai activi în fapte decât în vorbe, ca să nu trebuiască să fim puşi pe calea cea dreaptă de conştiinţă decât în mod excepţional, e necesar ca practicarea binelui să rezulte din norme acceptate şi imperative aplicate repetat, firesc şi inflexibil.
Aşa vom atinge singurul gen de perfecţiune compatibil cu natura umană.
Aşa viaţa ne va fi liniştită şi plăcută.

Faptele rele, greşelile îşi primesc în mod inevitabil pedeapsa.
Ea ne poate lovi în noi înşine prin mustrări de conştiinţă.
Ea ne mai poate lovi din exterior şi material.
Justiţia intrinsecă a lucrurilor e rareori inactivă.
Datorită ei răul făcut naşte durere, regret şi otrăveşte viaţa, în timp ce binele virtutea sunt surse de bucurie.

-V-

Cultivarea calităţilor morale e o îndatorire a fiecăruia dintre noi pentru că e bună şi pentru noi şi pentru ceilalţi.
Societatea trage foloase de pe urma calităţilor şi virtuţilor noastre şi suferă din cauza defectelor şi viciilor noastre.
Cultivarea intelectului e necesară dar nu esenţială.
„Știinţa fără conştiinţă e ruina sufletului” spunea François Rabelais.

Ce reguli să ne impunem pentru a fi oameni în adevăratul înţeles al cuvântului?
Înainte de toate trebuie să fim sinceri, simpli şi fireşti.
Trebuie să respectăm adevărul în persoana noastră, în vorbele şi în faptele noastre.
Prefăcătoria şi minciuna sunt lucruri abominabile.
Să te prefaci şi să minţi înseamnă să nu-ţi faci datoria.
Datorăm adevărul celorlalţi şi nouă înşine.

Cel care minte nu ajunge doar demn de dispreţ, ci îşi face şi viaţa grea, complicată.
Pentru a acoperi o minciună are nevoie de o altă minciună.
Cu cât minte mai mult cu atât se cufundă mai mult în fals.
Situaţia devine repede insuportabilă.
Dacă nu şi-a pierdut orice pudoare, e fără încetare neliniştit şi tulburat.

-VI-

Să fim simpli şi fireşti e un mod de a fi sinceri.
Să încercăm să părem altceva decât suntem, înseamnă să ne ascundem, să ascundem adevărul.
Pedanteria şi afectarea sunt defecte insuportabile pentru toată lumea.
Dacă avem astfel de înclinaţii ar fi bine să scăpăm de ele.

O fire complicată nu e întotdeauna ceva frumos.
O existenţă unde luxul şi parada sunt pe primul loc împinge obligatoriu pe planul doi lucrurile importante, cele pentru care merită să trăim.

Fericirea, forţa şi frumuseţea existenţei îşi au în mare parte sursa în simplitate.
Să fim leali, simpli şi fireşti ne determină să fim în acelaşi timp sinceri şi deschişi, cinstiţi şi drepţi.
Practicarea sincerităţii şi francheţii e un mod superior de a arăta exact ce suntem, ce simţim şi ce gândim.

Loialitatea se confundă în mare parte cu sinceritatea şi cu francheţea.
Ea le completează adăugându-le o siguranţă în raporturile de la om la om dictată de sentimentele de probitate şi de onoare.

-VII-

În sfârşit, să fim oameni drepţi înseamnă să avem toate calităţile pe care le-am trecut deja în revistă: integritate, echitate şi fermitate.
Nu există virtute superioară spiritului de dreptate, el rezumă tot ce ne face să fim buni.
Cei care-l vor dobândi îşi vor desăvârşi pregătirea morală.
Ei vor fi făcut deja mult pentru perfecţionarea lor şi restul va veni aproape de la sine.
Calităţile secundare le vor obţine fără mare efort.
Nu ne e permis totuşi să le neglijăm pentru că ele îşi au importanţa lor.

Principalele calităţi secundare sunt:
- cumpătarea în vorbe şi în fapte, care dovedeşte forţă de caracter şi bun-simţ;
- discreţia şi rezerva, fără care raporturile cu ceilalţi oameni, chiar cu prietenii, pot deveni insuportabile;
- modestia, care nu e umilinţă, dă meritului forţă şi relief;
- politeţea, amabilitatea sunt semnele vizibile ale bunăvoinţei;
- ordinea în gânduri, în fapte fără care o parte a rezultatelor acţiunii sau muncii se pierd;
- hărnicia minţii care-i dă voinţei mijlocul de a fi eficientă;
- sobrietatea şi cumpătarea în alimentaţie.

Acestor calităţi pozitive e necesar să le adăugăm dezgustul şi dispreţul pentru ce e grosolan şi trivial, pentru indecenţa în vorbe sau fapte, pentru tot ce coboară omul la nivelul brutei.
Aceeaşi atitudine se impune să adoptăm şi faţă de plăcerile josnice.
Oare de ce morala actuală se arată atât de indulgentă cu abateri care nu vatămă doar sănătatea corpului, ci şi a sufletului?

-VIII-

Gustul şi obişnuinţa unei anumite indecenţe morale, pe care unii încearcă să le sădească în noi, sunt deosebit de periculoase.
Va fi mai uşor să ne apărăm de ele înainte de a fi muşcat din acest fruct al pomului răului decât după aceea.
Bucătăria sănătoasă şi bună pare fadă după ce ai consumat doar mâncăruri puternic condimentate care distrug stomacul.
Cel mai bine e să nu încercăm experienţe atât de dăunătoare şi să opunem ispitelor reguli de comportament fixe şi întotdeauna respectate.
Demnitatea vieţii, mintea şi corpul vor avea de câştigat din aceasta.

Prin demnitatea adusă existenţei noastre obţinem stima tuturor.
Ori demnitatea constă în a ne respecta pe noi înşine, în a nu face nimic care să ne înjosească în proprii noştri ochi şi în ochii celorlalţi.
Plăcerile grosolane sau imorale au acest dublu efect.

Dar nu e de ajuns să ne respectăm pe noi înşine, trebuie să-i respectăm şi pe ceilalţi, în special pe bătrâni, pe femei, pe cei care s-au remarcat prin virtuţile lor, prin talentele lor.
Să fim respectuoşi înseamnă să fim binecrescuţi.

-IX-

Indisciplina e o dovadă de slăbiciune morală şi un mare rău pentru Ţară.
Fără disciplină existenţa unei Naţiuni nu e posibilă.
Forţa colectivă se obţine prin disciplină.
Libertatea, mândria legitimă a omului, nu sunt afectate dacă el se supune, în viaţă sau în acţiunea în comun, regulilor fără de care Naţiunile nu sunt decât gloate neputincioase.
Acceptarea disciplinei sociale nu înseamnă şi acceptarea malversaţiilor unora dintre mai marii noştri.
Să nu uităm însă că scopul combaterii răului din societate e întărirea Statului, nu slăbirea lui.

Ne va fi uşor să fim disciplinaţi în societate dacă vom stabili în noi stăpânirea de sine, disciplina minţii.
Doar cine ştie să se supună va şti să conducă.

-X-

În concluzie:
- să păstrăm respectul, să ocrotim întotdeauna demnitatea vieţii;
- să fim disciplinaţi;
- să iubim adevărul, să fim sinceri, simpli şi fireşti;
- să fim deschişi, cinstiți şi drepţi;
- să fim cumpătaţi, discreţi, rezervaţi, modeşti;
- să fim ordonaţi şi sârguincioşi, sobri şi cumpătaţi, binevoitori şi amabili.
Acestea sunt îndatoriri de diferite feluri, de importanţă inegală, dar sunt îndatoriri şi se cer îndeplinite.

Dordea Cosmin