Citat:
În prealabil postat de ovidiu b.
Sf Daniil a dat sfat din postura de duhovnic, de om care L-a cunoscut pe Hristos, pe când Maria Egipteanca și Sf Apostol Pavel au greșit înainte de a-L cunoaște pe Hristos. Daniil sihastrul și Ștefan nu s-au împotrivit poruncii dumnezești a iubirii, ci tocmai au aplicat-o cu DISCERNĂMÂNT (iubind credința în care s-au născut) și nu haotic după cum îl taie pe fiecare capul (specific neoprotestanților).
|
Doamne ajută.
Ai greșit din nou, Ovidiule.
Argumentul tău nu stă. Lacunele sunt cauza necunoașterii Sfintei Scripturi. "Vă rătăciți neștiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu." (Matei, 22,29)
Sfântul Apostol Petru se leapădă de 3 ori înainte de cântatul cocoșului, în noaptea când Hristos a fost vândut de Iuda, după cum Hristos i-a proorocit. Iar Sfîntul Apostol Petru a fost mai mare ca Sfîntul Daniil Sihastrul. L-a văzut față către față pe Mîntuitorul. Aici fără să amintim de exemplul lui Iuda Iscarioteanu, pe care ne spun Sfinții Părinți că l-ar fi iertat Domnul, dacă s-ar fi căit, pocăit, și și-ar fi plâns cu amar păcatul, precum Sfîntul Apostol Petru. Exemple mai sunt. Dar dînd exemplul cel mai mare, e de-ajuns.
"Nu este om care să fie viu și să nu greșească", ne spune Sfînta Scriptură. "Suntem supuși păcatului", spune aceași.
Repet: Sfântul Daniil Sihastru a greșit dacă, conform unor istorici, a dat sfat fiului său duhovnicesc să meargă să ucidă alți oameni. Și la fel ca el, vor greși toți cei care vor urma ideilor patriotico-naționaliste, care sunt sataniste, deci satanist-patriotismului, și ucid alți oameni, sub indiferent ce motiv, încălcând poruncile Iubirii, care au fost enumerate deja, le știm cu toții.
Bucurii.