
19.10.2013, 19:16:31
|
 |
Senior Member
|
|
Data înregistrării: 26.02.2013
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.920
|
|
GRADINITA OBLIGATORIE DE LA 3 ANI: o noua-veche idee a ministrului Educatiei, Remus Pricopie. Sau despre cum se pune la cale NATIONALIZAREA COPIILOR
Adrian Patrusca: [COLOR=#ff0000]NAȚIONALIZAREA COPIILOR[/COLOR]. Statul confiscă pruncii din burta mamelorÎncă din uter e arvunit copilul. Statul bate nerăbdător din cizme la poarta vaginului: pândește vigilent fiecare proaspăt recrut. Nici unul nu trebuie să-i scape.
Părinții nu trebuie lăsați prea mult să se bucure de noul născut. Să nu se atașeze.[COLOR=#ff0000] Statul îi execută silit și le instituționalizează odrasla de la vârste din ce în ce mai fragede.
Într-un an, “maxim” doi, grădinița va deveni obligatorie de la CINCI ani, promite agramatul ministru al Educației. Iar “în 6-8-10 ani“, grădinița va deveni obligatorie de la TREI ani, ambiționează Pricopie.
De ce? ”Ca să îi ajuți să supraviețuiască trebuie să-i antrenezi din vreme!”, explică ministrul. Să supraviețuiască? Să-i antrenezi? Asta nu mai e Școală, e Cazarmă în toată regula. Nu mai e Instruire, ci Instrucție.
“La grădiniță copilul învață altceva decât acasă”, justifică Pricopie. Corect. Orice influență nedorită de acasă – bunicii, mai ales bunicii – amenință să-l înmoaie pe micuț: să-l învețe altruismul, bunul simț, mila, respectul. Ori, mai rău, să spună vreo rugăciune. Să-l transforme într-o epavă, un inadaptat în jungla contemporană. Bref, o victimă.
Spre ce fel de Societate ne îndreptăm? Ne văităm că scade natalitatea (o face chiar Pricopie), dar dăm cu târnăcopul la rădăcina Familiei. De ce să faci copii dacă nu poți să te bucuri de ei? Părinții “eliberați” de grija odraslei, recrutată din fașă de către stat, se pot lăsa liniștiți în voia pasiunii devastatoare pentru Carieră. “E bine, dragă… La o grădiniță particulară din Primăverii, cu trei limbi străine, karate și pian… Vai, știi ce bună e mâncarea? Da, tu, catering ca acasă!”
Maternitatea / Paternitatea riscă să ajungă un fel de adopție la distanță. Dai un ban și ți-l cresc alții. Tu îl pupi în somn și eventual în weekend. Dacă el nu are dansuri latino, și tu, închidere de lună.
Iar școala, alimentată ritmic cu carne proaspătă, se transformă într-o bandă de producție de pe care trebuie să iasă produse STAS. După 1989, ni s-a repetat până la saturație că învățământul trebuie să se transforme: să formeze cadre adaptate la cererea Pieței. Cartea nu folosește decât dacă te ajută să-ți găsești un loc de muncă! Nu e nevoie de prea multă Biologie, Istorie, Chimie, Literatură, Filosofie. Ba e chiar periculos: riști să vezi mai departe de vârful cardului. Să vezi că Sistemul e gol. Și nociv.
Așa s-a ajuns ca 3 din 4 absolvenți de liceu să fie agramați (vezi-l pe ministru însuși!) și să aibă probleme cu tabla înmulțirii. Așa s-a umplut țara de fabrici de diplome și de doctori-plagiatori.
Dar șomajul înflorește ca șancrul. Iar corporațiile (care au luat crema) s-au umplut până la vârf de boi fuduli și țoape prețioase. Când intri într-o firmă cu flăcăi cu cefe rase, pe care costumul atârnă ca pe gard, ai impresia că te-ai întors în timp, pe Calea Victoriei, plină de securiștii lui Ceaușescu, scoși “pe traseu”.
“Voi merge în Parlament, dar nu acum, trebuie să vedem momentul potrivit în care să cer modificarea”. Nimic nu m-a îngrețoșat mai mult decât această frază. O fi Pricopie inept, dar are viclenia oamenilor din Sistem. E conștient că în societate există încă un puternic curent conservator. Dar, la fel de bine, știe că Momentul va veni repede. Pentru că malaxorul prin care sunt tocate toate valorile tradiționale, toate reperele de identitate funcționează perfect. Și macină…
“Nu acum, trebuie să vedem momentul potrivit!” Aproape aceleași vorbe le-au folosit liderii politici când a fost vorba despre căsătoriile între homosexuali.
Complet pe site: http://www.razbointrucuvant.ro/recom...rea-pruncilor/
|