[catalin2]

Alt citat, Parintele Serafim (la pagina asta e mai mult: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...=14734&page=52 )

În realitate - chiar dacă pare un lucru îngrozitor de fundamentalist când îl rosteşti - Sfinţii Părinţi spun că acele zile erau de douăzeci şi patru de ore lungime. Sfântul Efrem Sirul chiar le împarte în două perioade, fiecare de câte douăsprezece ore. Sfântul Vasile cel Mare spune că în Cartea Facerii cea dintâi zi nu se numeşte "ziua întâi", ci "zi una", fiindcă aceasta este ziua cea una cu care Dumnezeu a măsurat tot restul zidirii; adică ziua întâi, despre care el spune că a avut douăzeci şi patru de ore, este exact aceeaşi zi care se repetă în restul creaţiei.
Dacă te gândeşti mai bine, nu este nimic cu adevărat dificil în această idee, fiindcă zidirea lui Dumnezeu este ceva cu totul în afara cunoaşterii noastre prezente. Asimilarea zilelor cu epocile nu are nici un sens; ele nu pot fi făcute să coincidă. Deci pentru ce ai avea nevoie de o zi care să fie de o mie său de un milion de ani lungime? Unii comentatori moderni, încercând să plaseze relatarea Facerii în interiorul scalei temporale evoluţioniste, au încercat în zadar să arate că Sfinţii Părinţi credeau că cele şase zile ale Facerii ar fi epoci îndelungate.

Cei ce au citat în acest scop menţionarea de către Sfântul Ioan Damaschin a celor "şapte veacuri ale lumii" (Dogmatica) au interpretat greşit spusele lui. Ideea că istoria lumii cuprinde şapte vârste, corespunzând celor şapte zile ale săptămânii Facerii este foarte veche, aflată chiar în perioada precreştină (vezi Damian Thompson, The End of Time, University Press of New England, Hanover, New Hampshire, 1997, pp. 7 şi 29, şi Francis Haber, The Age of the World, Johns Hopkins Press, Baltimore, 1959, pp. 19-21); dar, potrivit acestei idei, cele şapte veacuri vin după săptămâna Facerii. Sfântul Simeon Noul Teolog arată limpede acest lucru când discută despre cele şase zile ale Facerii şi despre ziua a şaptea, a odihnei lui Dumnezeu: "Dumnezeu, ca Unul ce cunoaşte dinainte toate, a zidit creaţia într-o ordine şi într-o stare bine împodobită, şi a rânduit cele şapte zile ca preînchipuire a celor şapte veacuri viitoare". Chiar scrierile Sfântului Ioan Damaschin arată limpede că atunci când vorbeşte de "şapte veacuri" se referă la istoria lumii de după Săptămâna Facerii, căci spune că "cele şapte veacuri ale lumii prezente cuprind multe veacuri, adică generaţiile de oameni" (Dogmatica). Lucrul acesta e şi mai vădit într-un capitol ulterior al aceleiaşi lucrări, în care scrie anume despre cele şase zile ale Facerii, arătând că el priveşte lungimea zilelor - chiar a primelor trei zile de dinainte de facerea soarelui - ca având lungimea unei zile solare, din care 365 alcătuiesc "cele douăsprezece luni ale soarelui" (Dogmatica)

Sfinţii Părinţi spun din nou, într-un singur glas, ca lucrările ziditoare ale lui Dumnezeu sunt instantanee. Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Ambrozie cel Mare, Sfântul Efrem Sirul şi mulţi altii spun că, atunci când Dumnezeu creează, El rosteşte cuvântul şi este mai iute decât gândul.

Există multe citate patristice pe această temă, dar nu ne vom ocupa de ele aici. Nici unul dintre Sfinţii Părinţi nu spune că facerea a fost lentă.
Sunt şase zile ale Facerii pe care ei nu le descriu ca pe un proces îndelungat. Ideea că omul ar fi evoluat din ceva inferior este total străină oricărui Sfânt Părinte. Dimpotrivă, ei spun ca făpturile inferioare au apărut mai întâi spre a pregăti tărâmul fapturii celei măreţe, care este omul, ce trebuia să aibă o împărăţie gata făcută înainte de a veni. Sfântul Grigorie Teologul spune că omul a fost făcut de Dumnezeu în ziua a şasea, sosind pe pământul proaspăt zidit.