[dobrin7m]

În prealabil postat de iliegh

Da, am aruncat o privire pe net. Pare destul de interesanta. Totusi, din putinele fragmente pe care le-am citit, se impune o intrebare simpla pana acum: ce are de-a face judecata cu credinta ? Nu vreau sa zic ca credinciosii ar fi prosti ci vreau sa zic ca nu ar avea motiv sa judece asupra nimic. Totul este dat de la Dumnezeu. Porunca de a nu gusta din pomul cunoasterii a fost o porunca, nu era nimic de judecat asupra ei. Cred ca din punctul asta de vedere, de la inceput lucrarea respectiva pleaca pe o idee gresita.

Si in plus, capacitatea de a judeca survine dupa momentul gustarii din pomul cunoasterii binelui si al raului. Pentru ca a judeca asta inseamna: a discerne rational intre doua situatii, una rea si una buna.

In carte se spune chiar la inceput ca principalul motiv al caderii lui Adam a fost "lipsa de judecata si desăvîrşita necunoaştere de sine". De unde judecata ? Trebuia doar ascultare. Nici macar credinta nu-i trebuia pt. ca o avea din start, Adam stia, nu trebuia sa creada.

In plus, cred ca am citit cateva carti sau texte duhovnicesti in care se dadeau felurite interpretari ale motivului caderii, care mai de care mai diferite.

Si de fapt, singurul motiv al caderii a fost cel scris explicit in Biblie, despre care au curs rauri si aici pe forum, si anume : "pentru ca a ajuns ca noi". Deci nu neascultarea, nu raul comportament a fost pedepsit, ci faptul ca omul a ajuns intr-un fel in care nu ar fi trebuit sa ajunga: ca ei, adica inteligenti, cu judecata. Ghinion.

Vad ca ai modificat postarea.

Sunt multe de vorbit.
In primul rand cartea nu pleaca de la o idee gresita, pentru ca a respecta o porunca inseamna a judeca in primul rand. Caci nu poti decide sa respecti daca nu judeci aceasta. Omul a fost creat cu libertatea alegerii. Asa a fost creat.

Deci capacitatea de a judeca nu survine din momentul gustarii din fructul oprit.
Spune bine sfantul ce spune, caci a asculta inseamna a judeca si a alege sa asculti. Caci omul nu a fost facut planta ci cu ratiune, dintru inceput a avut ratiune. Credinta, da, o avea din start, Adam stia , nu avea nevoie sa creada.
Motivul caderii. Sfantul spune ca motivul caderii lui Adam este nechibzuinta nu lipsa judecatii si de asemenea necunoasterea tuturor lucrurilor. De fapt nu spune lipsa judecatii in sensul ca era lipsit de ratiune, ci in sensul ca a judecat nechibzuit.

Cum spune sfantul:
"Multi socotesc felurite si multe pricini pentru caderea lui Adam: unii - necredinta, altii neascultarea, altii mandria si iubirea de slava, altii insa alte si alte pricini. Noi insa pe niciuna dintre acestea nu o socotim cea dintai, afara de nechibzuinta si necunoasterea tuturor lucrurilor.

cea dintai porunca data lui Adam a fost sa savarseasca si sa pazeasca, adica sa savarseasca cu cugetare, pentru ca sa priceapa bine, si sa pazeasca porunca ca sa nu o calce. Dar asa cum el nu a lucrat cu judecata, astfel nici porunca nu a pazit-o, caci din nelucrarea cugetului, mai intai de toate in Adam a luat nastere necredinta - necredinta catre Dumnezeu, Care a spus si a poruncit; iar din necredinta s-a nascut neascultarea, iar din neascultare calcarea poruncii."

Deci judecata , inteligenta nu survine doar in clipa cand a gustat din fructul oprit, caci o avea dinainte, avea ratiune. iar dupa cadere a intrat pacatul in om, a intrat imaginatia. Tot ceea ce vedea inainte de cadere, cu ochii mintii clar si deslusit, a ajuns sa fie vazut dintr-o data neclar si intinat.