În prealabil postat de cezar_ioan
Aseară am fost cu Tudor, băiatul meu de 7 ani, la un antrenament de șah (el joacă șah, bine, foarte bine). Avem lângă casă, departe de vălmășagul familiei, un loc discret, cu muzică bună, tainică, unde ni se servește impecabil un suc, două și o cafea, două (trei!).
La un moment dat, încântat de modul în care Copilul rezolvă o problemă de șah (pe care eu, recunosc, nici n-o "miroseam") îi spun, ușor exaltat: "Tudor, tu nu mai ești șahist, ești deja teolog!"
De-acum îngăduie să transcriu dialogul, cam cum mi-l amintesc:
Tudor: Iar începi, tati?...:)
Eu: Obișnuiește-te, te rog, cu faptul că nu eu te învăț teologie, ci tu. Eu îți torn literatură, tu îmi dai direct miezul. Eu ambalajul, tu conținutul.
Tudor: Tati, te roooog, hai înapoi la problemă...! Pleeeeease!....
Eu: OK. Vrei, totuși, să îți amintești de David? Când era adolescent, cu Goliat, cu praștia...
Tudor: Ce-i cu el acum?
Eu: David, purtat de Duhul Sfânt, s-a smerit cu oile, cu toată ascultarea față de tatăl lui, și astfel a trecut de la păstorit la teologie, precum tu ai urcat de la șah la teologie, purtat de darul lui Dumnezeu.
Tudor: O, tată, tată... O, iartă-mă... și Dumnezeu să mă ierte... (aici pune capul în piept și se îmbujorează la față) dar trebuie, trebuie tată, să îți spun: te înșeli atât de mult... Gândești răsturnat, tată, iartă-mă!
Eu: Cum așa, fiule?
Tudor: Tată, mai întâi îți spun că sunt două locuri unde greșești: confunzi darul lui Dumnezeu cu Duhul Sfânt (deși aici știu că avem mult de discutat, eu cred că asta faci) și răstorni raportul dintre nevoință și har.
Eu: ...???
Tudor: Tată, David nu a fost purtat de Duhul Sfânt pentru a paște oile și a asculta de tatăl lui, pentru ca mai apoi, din cauza asta, să îl învingă pe Goliat. Ci, dimpotrivă, pentru că mai întâi David s-a smerit, cu puterea lui de copil, să pască oile și să asculte de tatăl lui, Duhul Sfânt l-a găsit vrednic să Îi fie vas ales. Dacă David nu făcea mai întâi lunga școală a smereniei, dacă el nu se silea să pască oile și să asculte de tatăl lui, Duhul Sfânt nu l-ar fi însoțit în lupta cu David.
Eu: îhî...!...
Tudor: Așa faci și cu fumatul: spui că nu ai rugăciunea îndeajuns de puternică pentru a învinge, prin ajutorul Duhului, patima ta și ispita vrăjmașului. Dar, tată, mai întâi renunță să mai fii prieten cu țigara! Jertfește pofta asta, cum ai făcut cu berea. Apoi, abia apoi, găsindu-te curat, mă rog, ceva mai liber, Duhul Sfânt va veni peste tine și vei primi harul de care îți e atât de dor... Tu ai ales să fumezi, tu alegi să renunți. E doar treaba ta, tată... Prietenia ta cu Duhul Sfânt va începe cu adevărat doar când vei începe să semeni cu El... Jertfește! E ca la șah: sacrificiul unei figuri, la momentul potrivit, îți aduce victoria.
Cum răspunzi tu la chemarea "Lasă toate ale tale!" când nu poți lăsa țigara aia dintre degete?... O, tată, tată...
Apoi au urmat câteva detalieri, câteva noi discuții pe marginea eșichierului și, peste toate, multă rușine din partea mea și multă bucurie, că, iată, fiul meu mă bate nu doar la șah ci și la Teologie.
Așadar, tocmai pentru că ești nemuritor, devine important cum anume îți alegi nemurirea (ce fel de nemurire), iar nu invers!
Nu din alegerea noastră derivă nemurirea ci, tocmai pentru că suntem nemuritori prin darul lui Dumnezeu (este imposibil ca omul să moară, Dumnezeu este Gentleman și nu își retrage darul ci doar îl lasă spre administrare omului - despărțirea sufletului de trup nu este moarte, ci trecere la un alt plan al ființării omului!),
avem un reper forte pentru alegerea modului în care vom fi în veșnicie: în intimitate cu Dumnezeu (și nu se poate intimitate fără onestitate de sine, mai întâi) sau fără Dumnezeu.
Alegerea se petrece aici. Acum. Și rodește pururea și în vecii vecilor.
|