View Single Post
  #8  
Vechi 23.09.2013, 02:18:55
cezar_ioan cezar_ioan is offline
Banned
 
Data înregistrării: 16.11.2012
Locație: Benidorm, Hotel Bali
Mesaje: 1.946
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Teodosie Vezi mesajul
Omul nu face absolut nimic ( bun ) niciodata , asta spune toata invatatura sfintilor parinti , in baza Scripturii : Ioan 15/5 "... fără Mine nu puteți face nimic".Numai relele le facem singuri in colaborare cu vrajmasul tot ce am facut bun trebuie sa credem ca sunt facute de Hristos caruia i-am dat doar inima , voia noastra libera.
Ei, nu știu dacă e chiar ortodoxă interpretarea asta...
Acuma, ce sens ar mai avea stăruința Apostolilor, de pildă, către fapte bune fără de care credința moartă este...
Mai face și omul câte o faptă bună, vrednică de un creștin (de pildă se silește la rugăciune cu lacrimi de căință, silindu-se să își vadă păcatele și nevrednicia...; un alt exemplu ar fi lupta și hotărârea de a ierta cu adevărat pe cel care ți-a greșit), însă noi spunem că ne aflăm în împreună-lucrare cu Dumnezeu, cu semenii etc.

Ideea cred că e, cam din topor spus, că rău e să ne lăudăm cu faptele noastre sau să credem că suntem cu de la noi putere capabili de nu știu ce lucruri vrednice.
Procesul pocăinței e alcătuit și din faptele bune, faptele nevoinței, faptele iubirii de Dumnezeu și de aproapele, faptele milei creștine etc.
Evident însă că fără ajutorul lui Dumnezeu am eșua, brusc sau treptat (nu știu), în lucrarea faptei bune.

Interpretarea excesivă a nevredniciei, surprinsă uneori în momentele de adâncire în păcătoșenia personală, poate duce la gândul că omul e un fel de zombi depersonalizat pe care îl trage de sfori când Dumnezeu când dracu. Or, liberul arbitru îi dă persoanei/omului putința de a-și orienta stihiile spre lucrări bineplăcute lui Dumnezeu. O participare, acolo, cât de mică a omului este evidentă și inevitabilă și cred că o putem numi faptă bună.
Reply With Quote