Citat:
În prealabil postat de catalin2
Daca acestia oricum nu frecevnteaza biserica, atunci pentru ce mai e Sfanta Taina a Spovedaniei? Spovedania e necesara pentru toate pacatele, mici sau mari, stiute sau nestiute.
|
Spovedania este obligatorie pentru păcatele alea foarte grave și opțională pentru celelalte. Noi trebuie să ținem constant legătura cu duhovnicul, dar nu e necesar să ne mărturisim săptămînal, prietene, dacă vrem să ne împărtășim săptămînal. Vorbim strict despre cei practicanți, care avem binecuvîntare de la duhovnic, care ne rugăm zilnic, face fapte bune șamd.
O să-ți dau un exemplu. Prin 2008, cînd m-am decis să ies din apostazie, m-am dus într-o cameră, am stins becul, m-am întis pe pat și am plîns cu amar cerînd iertare și îndurare de la Dumnezeu. După cîteva zile m-am spovedit. În timpul mărturisirii din frunte îmi ieșea o sudoare albicioasă, neobișnuită, toată fața era udă. Foaia de pe care citeam îmi tremura îm mîini. Cînd am ieșit de acolo mă simțeam ca un fulg, eram eliberat de toate tîmpeniile pe care le făcusem pînă atunci. Mergeam, dar parcă zburam... A fost o senzație rară, cum nu țin minte să fi experimentat pînă atunci.
Au trecut niște ani și am schimbat duhovnicul. De cînd l-am întîlnit m-a tot bătut la cap să mă împărtășesc mai des, așa că după o vreme am mers luni de zile săptămînal la mănăstirea de la 10-15 km de casă și am stat la coadă împreună cu călugărițele și cu alți mireni veniți să-și spună păcatele. Cald, frig, înainte de Liturghie eram acolo, ca să mă pot împărtăși. Mereu citeam aceeași listuță cu păcatele clasice, primeam dezlegare, dar nu mai simțeam nici o eliberare. La un moment dat părintele mi-a spus în treacăt că aceste păcate nu necesită musai spovedanie. Evident că nu l-am crezut pe moment, că doar eu știam altceva, nu?
A mai trecut un timp și am mai citit despre Împărtășania de fiecare dată și despre condițiile care se cer unui ortodox pentru participare. Așa am constatat că miturile care circulă prin România nu sînt tocmai literă de lege, avînd în vedere ce spun o parte dintre Sfinții Părinți. Și iată că acum îmi pun sufletul pentru ceea ce susțin, căci fără să fac ce zic degeaba vorbesc.
Deci vezi tu care e rolul original al Spovedaniei și cum timpul și rutina ne-au făcut să credem că folosirea acestei Taine să fie neapărat înainte de Împărtășire?
Citat:
Nu, eu stiu ca spovedania iarta acele pacate. Impartasania are alt rol.
|
Prietene, oare nu spune preotul la Liturghie:
Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu, Care se frânge pentru voi
spre iertarea păcatelor.
și
Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, Care pentru voi și pentru mulți se varsă,
spre iertarea păcatelor. Vrei citate din NT?Gîndește-te, care păcate se vor ierta? Ai motiv de meditație.
Citat:
La calugari este altceva, am mai scris si eu. Majoritatea au o traire mai inalta decat laicii.
|
Nu este altceva pentru că nicăieri nu se face distincție între clasele de creștini și pentru că orice om face păcate, indiferent cît de mici sau mititele.
Dar pentru tine, voi întreba 10 preoți de mir cum procedează și voi posta rezultatul.
Citat:
Vezi ca acestea sunt mai mult invataturi de la protestanti. Inclusiv aceea ca ne rugam si ni se iarta pacatele, exact asta spun protestantii (sau neoprotestantii), care nu recunosc aceasta Taina si nici preotia. La fel, vezi si mesajul meu in care spuneam ca la protestanti este ideea ca jertfa Mantuitorului are efect automat asupra unui om. Botezul ne strege pacatul stramosesc si cele de pana atunci, daca e adult. La fel face si spovedania, ne sterge pacatele facute. Mirungerea ne activeaza harul, la fel Impartasania, de da har dar si ceva in plus, pe Hristos.
|
Ei neagă Taina Spovedaniei, eu nu. Cum aș putea? Doar sînt ortodox, am duhovnic la care mă spovedesc, chiar dacă mai rar decît mă împărtășesc.
Dar să știi că și ei au un fel de maestru căruia i se destăinuie și care îi îndrumă. Oricum, avem lucruri comune chiar dacă ei calcă pe lîngă în destule aspecte, mai exact a zice că dacă ei fac așa într-o privință oarecare, noi facem automat invers - e o greșeală.
Argumente:
UNU - 10 metode dintre care 4 sînt Taine la noi în Biserică
DOI - Sfîntul Nicolae Cabasila
TREI - Sfinții Ioan Iacob Hozevitul, Ioan Carpatul, Ioan Gură de Aur
Ar mai fi un text din Pelerinul Rus, nu-l mai caut acum.
Văd că majoritatea ortodocșilor care se roagă des o fac cu necrediință. Zic Doamne, iatră-mă, curătește-mă, vindecă-mă! - dar nu cred că Domnul le îndeplinește cererea. Pentru că ni s-a indus ideea că numai și numai prin Spovedanie sîntem iertați, ba tu vii și spui că nici măcar prin Împărtășire nu sîntem iertați! O, ce înșelare! Mă doare sufletul cînd înțeleg la ce cote a ajuns dezinformarea în vremurile noastre... Și sînt lucruri absolut fundamentale pentru viața unui creștin, de bază!
Auzi, să spunem că ai canon de la preot să spui rugăciunea Lui Iisus cîteva zeci de minute și tu să nu crezi că Domnul te iartă. Atunci, pentru ce te mai rogi frate? Să citești acatiste, paraclise, canoane de jumate de ceas ca la sfîrșit să rămîi fără iertare pentru că tu, creștine, crezi că păcatele-ți vor fi șterse abia la Spovedania de peste 2 luni (ca și cum garantează cineva că moartea vine neapărat imediat după Spovedanie și,
eventual, Împărtășanie). Vai și-amar de capul meu, ce să mai zic? Bucuria vrăjmașului, care a știut să lucreze încetișor, cu răbdare, aducîndu-ne într-un așa hal de neștiință. Pe noi, dar și pe preoții care ne învață așa gogomănii.