Cand si cand presa relateaza despre fapte nevrednice ale unor preoti. Apoi, prin generalizare, multi imi arunca tot felul de acuze si invective. Situatia impune deci oferirea unui raspuns, motivat doar de faptul ca tacerea poate genera interpretari eronate. Asadar, de ce pacatuiesc preotii?
Mai intai, trebuie inteles ca preotii, asemenea tuturor oamenilor, nu pacatuiesc de ieri, de azi. Luptele preotilor cu
ispitele au fost si vor fi permanent in istoria Bisericii. Doar ca acum tehnologia si multitudinea mijloacelor de presa fac aceste caderi mai vizibile. Poate prea vizibile, in opozitie cu preotii vrednici, daca ar fi sa analizam valorile scolii de jurnalism comercial, care spun ca stire nu este un fapt normal, firesc (un preot isi face datoria) ci un fapt care devine eveniment, dincolo de firesc (un preot pacatuieste). Dar, in democratie, publicatiile au tot dreptul sa isi aleaga orientarea editoriala. Mi-as dori insa, similar, sa isi asume si responsabilitatea pentru crearea unor modele sociale. Dar deja asta este alta discutie si nu schimba datele problemei: caderea in greseala a clerului.
Eu am aflat raspunsul la aceasta intrebare dupa ce am citit o lucrare fundamentala: Tratatul despre Preotie al Sf. Ioan Gura de Aur, unul din cei mai straluciti teologi ai Bisericii, care a fugit cat a putut de
Taina Preotiei, dar pentru alesele calitati a trebuit sa se supuna dorintei celor din jur. Tot din cauza calitatilor sale a fost si obiectul unor prigoane din partea celor ce se simteau vizati de pozitiile sale ferme. Asadar, sa lecturam, fie si fragmentar, amplul tratat (190 pagini), scris pe la anii 370-380, pentru a obtine niste raspunsuri.
Despre cinstea preotiei
Preotia este cel mai mare semn al dragostei de Hristos.
Slujirea preotiei are nevoie de un suflet mare si minunat.
Preotii sunt slujitorii celor mai mari daruri ale lui Dumnezeu.
Mari sunt puterea si cinstea preotilor. Au si stapanitorii pamantului puterea de a lega; dar leaga numai trupurile. Puterea de a lega a preotilor insa leaga sufle¬tele si strabate cerurile; Dumnezeu intareste sus in ce¬ruri cele facute de preoti jos pe pamant; Stapanul intareste hotararea data de robi.
Preotii sunt aceia carora li s-a incredintat zamislirea noastra cea duhovniceasca; ei sunt aceia carora li s-a dat sa ne nasca prin
botez. Daca cei carora li s-a incredintat conducerea statelor au dus la pieire si statele ce li s-au incredintat spre conducere si s-au pierdut si pe ei, daca n-au fost oameni priceputi si cu mintea foarte ascutita, cata pricepere si cata putere, si personala, si de sus, crezi oare ca trebuie sa aiba, ca sa nu greseasca, cel care a fost invrednicit sa impodobeasca pe Mireasa lui Hristos?
Despre fuga dupa preotie
Multe pacate savarseste un om care se face preot, daca nu-i foarte destoinic, sa nu-i fi fost sufletul cuprins de dorinta de a dobandi aceasta inalta dregatorie. Daca a dorit cu infocare aceasta dregatorie, apoi, atunci cand a dobandit-o, isi aprinde mai tare flacara; si, robit cu totul de dorinta, indura fel de fel de necazuri, numai si numai ca sa nu o piarda: linguseste, sufera umilinte si injosiri, cheltuieste bani, bani grei. Unii, luptandu-se pentru aceasta inalta dregatorie, au umplut Biserica de crime si au lasat orasele pustii.
Nu spun ca-i cumplit lucru sa doresti aceasta cinste; ci-i cumplit lucru sa o doresti ca sa ajungi stapan si puternic. Aceasta dorinta, socot eu, trebuie izgonita din suflet cu toata sarguinta. De la inceput sa n-o lasi sa ti se cuibareasca in suflet, ca sa poti lucra in toata libertatea.
Continuare :
http://www.crestinortodox.ro/editori...ii-142016.html