[Florin-Ionut]

În prealabil postat de catalin2

Impartasania e primita dupa cum considera duhovnicul, in primul rand in functie de pacate. Era un articol cum ar trebui sa se impartaseasca fiecare in functie de cat de inaintat este. La biserici de obicei se spovedeste miercurea si vinerea, deci daca vrea cineva se poate impartasi in fiecare saptamana, spovedindu-se de fiecare data.

Împărtășania nu se dă pe merit, ci ca ajutor în lupta nevăzută. Este metoda prin care rămînem ancorați în Biserică prin Hristos. E adevărat că trebuie un discernămînt al duhovnicului, care nu lasă pe oricine să se apropie oricum de Potir, dacă spre exemplu omul e începător în ale credinței și nu e conștient ce se petrece la Liturghie, care nu se luptă împotriva păcatului la modul continuu, care poate încă are momente de îndoieli în ce privește însăși credința.

Și dacă te spovedești de exemplu vineri, pînă duminică la 11:30 nu mai faci nici un păcat? Poate oricine să reziste fie și o singură zi perfect curat, fără greșeală, fără pată? Nu. De aceea avem rugăciunile de curățire, de iertare, pe care le folosesc și preoții, și mirenii, și călugării, și pustnicii. De aceea Însăși Împărtășirea ne iartă niște păcate, alea comune, cotidiene, nu pe cele de moarte.

Desigur ca nu preotul face asta, dar un crestin obisnuit daca se roaga nu poate sa faca ce face preotul. Spunea un sfant ca nici macar un traitor facator de minuni nu poate sa faca ce face un preot obisnuit.

Totuși preotul nu e absolvit automat de păcate doar pentru că a îmbrăcat harul hirotoniei. Om este și el, supus greșelii și păcatului. Cu toate astea el se împărtășește de fiecare dată fără Spovedanie obligatorie înainte. Poate că preoții de mănăstire se spovedesc mai des, avînd timp și duhovnicul aproape, dar arată-mi un singur preot de mir care face Spovedanie : Împărtășire 1 : 1 (la duhovnicul personal). Dacă tu găsești unul singur în România, îți promit că fac și eu la fel.

Am scris si pe topicul respectiv, crestinii din primele veacuri erau mai imbunatatiti decat cei de azi. Intra la categoria celor ce ar putea sa se impartaseasca des. In plus, am mai scris ca faceau o spovedanie in fata tuturor, doar cand era un pacat mai mare se spovedeau episcopului. Spovedania aceea in fata bisericii e tot spovedanie, de exemplu si in zilele noastre am vazut preoti care ii spovedesc pe copii simplu, in grup, nu individual. Asadar tot se spovedeau, desi aveau pacate mai mici.

Creștinii primelor veacuri aveau cîteodată păcate atît de mari că-s pomeniți (mustrați de Pavel) și în NT. Astea-s mituri, că erau îndreptățiți să se împărtășească des pentru viața lor minunată, eventual fără nici un păcat.

Spovedania la comun a fost temporară, pe la începuturi și prin secolul XIX parcă, pe vremea lui Kronstadt. Ceilalți creștini din alte timpuri s-au spovedit de fiecare dată înainte de Împărtășire? Nu uita că există foarte multe metode prin care Dumnezeu ne iartă păcatele. Numai eu am găsit vreo 10.

Mandria nu e doar un pacat, se spune ca e cel mai mare pacat, din care izvorasc celelalte. In fara de parintii imbunatatiti (care s-au despatimit) eu cred ca toti avem parte de mandrie, intr-o masura mai mare sau mai mica. Important e sa nu fie prea mare si sa cautam sa o diminuam tot timpul.

Există trepte de cădere ale păcatului mîndriei, de la accident la patimă. De la o laudă de sine accidentală scăpată din viteză sau de la o laudă pe care o primești cu o oarecare mîndrie în loc să o refuzi și pînă la trufia extremă dusă pînă la viciu. Am întîlnit oameni cazuți în așa hal în această patimă încît ți-era frică să vorbești cu ei ca să nu se supere. Se considerau cei mai tari și cei mai mari, nu acceptau critici, se deranjau din te miri ce motive banale, ba chiar erau în stare să sară la bătaie de-aiurea. Or așa specimene nu fac parte din Biserică, pentru ei nu există credința creștin-ortodoxă, ce să mai zic de duhovnic (cineva care să-i îndrume pe ei, puternicii și atoateștiutorii?), deci nu încape vorbă de Împărtășirea sistematică în cazul lor.

Nu avem noi atenția Părinților îmbunătățiți care traiau în asceză și tot timpul lucrînd o rugăciune atentă la orice atac al celui rău, dar nici nu sîntem viciați de acea mîndrie extremă vecină cu nebunia pe care din păcate au atins-o o parte din oameni.

Este grav să cazi în mîndrie fie și jumate de secundă, dar imediat avem la îndemînă rugăciunea de iertare, avem împăcarea dacă am greșit cuiva. De fiecare dată să punem un alt bun început și Dumnezeu ne iartă și ne rabdă căderile pînă ce va trage linie...