Vlad textul este asa cum credeam,inaltator,plin de credinta si limpede ca o apa vie,eu iti multumesc :) Mai tarziu voi updata aceasta postare ca sa argumentez de ce cred ca acest text ar fi avut aceiasi relevanta exceptionala si pe vremea crestinilor lui Ioan,incercand,macar de aceasta data,sa pun privirea istorico-critica in slujba viziunii duhovnicesti :)

Charis humin kai eirene apo theou patros hemon kai kuriou Iesou Christou.

Motto: ,,Nu priviți la ceea ce vi se întâmplă, ci la lumină, la Hristos, așa precum pruncul privește către mama atunci când i se întâmplă ceva. Să le vedeți pe toate fără frământare, fără strâmtorare, fără apăsare. Nu este nevoie să vă străduiți și să vă forțați. Întreaga voastră strădanie să fie să priviți spre lumină, să cuceriți lumina. Astfel, în loc să vă predați strâmtorării, care nu este a Duhului lui Dumnezeu, vă veți preda slavoslovirii lui Dumnezeu."(Parintele Porfirie)

Una dintre caracteristicile definitorii ale Apocalipsei este faptul atat Ioan cat si cititorii sai sunt mutati prin intermediul comunicarii unei viziuni divine,transpusa textual printr-o bogata imaginistica mostenita din traditia iudaica,la un nivel care le permite sa vada desfasurarea evenimentelor pamantesti din perspectiva cereasca.Intr-un timp cand o parte din crestini faceau parte deja din a doua generatie iar asteptarile legate de Parusie se acutizau,intr-un moment cand puterea imperiala romana incepea sa se uite amenintator in directia comunitatilor crestine si cand locuitorii crestini si pagani ai provinciilor din partea estica a Imperiului Roman traiau cu groaza unei invazii distrugatoare din partea Imperiului Part(in cercurile crestine ale inceputurilor a circulat mult timp o legenda conform careia Nero urma sa apara iar din lumea de dincolo in fruntea ostirii partilor,urmand a dezlantui prigoana finala contra crestinilor,legenda preluata inclusiv in cadrul scrierii apocaliptice ioaneice)scrierea lui Ioan ii transporta pe cititorii sai dincolo de cortina istoriei,in lumea viitorului,pentru a intelege prezentul din perspectiva finalului,de a intelege scopul lui Dumnezeu pentru umanitate.Efectul viziunilor lui Ioan extindeau universul cititorului atat spatial(spre ceruri)cat si temporal(in viitorul eschatologic)sau,mai simplu spus,le deschidea orizontul uman transcendentei divine.Astfel limitele impuse de puterea si ideologia romana erau depasite iar lumea nu mai era vazuta din perspectiva omeneasca ci era inteleasa din perspectiva scopurilor Dumnezeului Creator si Atotputernic.Astfel falsa aparenta de putere si opresiunea a lumii era infranta,speranta navalea plina de viata iar puterea de a indura totul unea mainile in rugaciune cu bucuria constiintei existentei unui scop mai presus de durerea momentului.

Acest aspect este important in intelegerea scopului acestui tip de scriere,sau cel putin al unui aspect al acestui scop intrucat acei crestini ai inceputurilor,traind in marile orase din partea estica a Imperiului,erau zilnic confruntati cu puternicile imagini ale viziunii romane cu privire la lume.Arhitectura civila si religioasa,fresce,statui,temple,ritualuri si festivaluri,chiar aparente miracole(in temple)regizate tehnic de mesteri priceputi,toate exercitau o puternica influenta,o puternica impresie vizuala si chiar putere de convingere.In acest context Apocalipsa era inclusiv o puternica contra- imagine crestina,opusa puterii si lumii imperiale,care oferea in schimb viziunea lumii din perspectiva lui Dumnezeu.In capitolul 17 cititorii lui Ioan vad viziunea acelei femei care,la prima vedere,intruchipa Roma,in toata puterea si stralucirea ei,o personificare a civilizatiei romane,insa pentru Ioan ea este o prostituata,ce trebuie demascata iar cititorii crestini ai acelor timpuri trebuiau sa inteleaga adevaratul ei caracter,dincolo de aparente,coruptia ei morala din spatele iluziilor propagandistice stralucitoare cu care se ciocneau zilnic pe strazile oraselor romane.

Discursul parintelui Porfirie se pliaza perfect pe tipul de discurs crestin rostit in acele timpuri,ca urmare a intelegerii realitatilor umane din perspectiva divina,gratie unor scrieri de acest tip.Este un discurs etern valabil care,ca si viziunile lui Ioan,isi gaseste forta in perspectiva divina,in intelegerea corecta a raportarii crestine la realitati care,ca si pe acei crestini din trecut,te pot zgudui si tulbura.Dar acest tip de discurs,ca si acel tip de scriere,afirma ca exista speranta in tristete,dragoste in durere si izbavire in necaz si cumva,o reala metanoia,indreapta privirea cititorului spre perspectiva asteptarii evenimentului capital si a modului cum trebuie trait in asteptarea lui.Suntem deja(prin trairea descrisa de parintele Porfirie si prin viziunea ioaneica)in eschaton,la sfarsitul istoriei,in plina comuniune cu Hristos Cel Inviat din morti,a carui venire in slava,in tensiunea dintre ,,deja si nu inca" este cuprinsa in adverbul grec ,,en tahei" adica ,,in curand.Dupa cum spunea o analiza pe aceasta tema ,,Raspunsul autorului Apocalipsei trebuie sa fie deopotriva convingator si transant:Iisus este aici,cu voi.El va transmite acest mesaj dumnezeiesc,ca nu doar ca va explica Parusia dar intr-un fel o face deja prezenta.Crestinii sunt impresurati,incercuiti din toate partile,sufocati,zdrobiti.Apocalipsa cauta sa raspunda acestei situatii disperate,din care,in aparenta nu exista nici o scapare.Intradevar,la nivelul istoriei orizontale situatia este fara iesire.Autorul Apocalipsei confirma si propune solutia evadarii pe verticala.Speranta moare ultima,murim ,,aici"dar traim ,,dincolo",viziunea reconstruind lumea si realitatea intr-un mod transcedental care da sens suferintelor din aceasta lume intr-un mod mantuitor.

In acest context cu greu imi pot imagina un alt discurs,diferit de cel al parintelui Porfirie care,in mod natural si senin,fara sfortari,sa se inscrie tot atat de firesc in mentalitatea acelor clipe,in viziunea crestina aflata in pragul unor teribile incercari de sange si durere,dar o viziunea care fara nimic lumesc,linistita,curata si blanda se ridica de la pamant cu ochii spre cer.Este un discurs aproape clasic pt acele timpuri,in multe aspecte din continutul sau,si ca o dovada a adevarului continut iata ca el rezista in timp si peste timp aducand acum,ca si atunci,puterea sperantei si credintei,dar mai ales a dragostei divine si umane.(in acesta postare au fost folosite,partial,mai multe surse,dar in principal,pe partea istorico-critica,studii ale lui Richard Bauckham).

In loc de final: ,,Necazul cel după Dumnezeu are în el bucurie. Prin el se înaintează. Nu lasă înăuntru întristarea care strică sufletul. Atunci când există smerenie, nu există întristare. Cel egoist este strâmtorat din orice. Cel smerit este liber și independent de toți si de toate. Aceasta se face numai prin unirea cu Hristos. Toate simțurile să lucreze potrivit legii Domnului. Să fiți gata să vă dezgoliți de voi înșivă dinaintea oricui. Aceasta este libertatea. Unde este iubire, acolo este libertate. Trăind înlăuntrul iubirii lui Dumnezeu, trăiți în libertate.”(Parintele Porfirie)