Citat:
În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit
Vlad,m-am tot gandit cum vezi tu lucrurile si la cele spuse de parintele Sofronie,la finalul textului tau.Coincidenta sau nu dar momentan citesc o carte despre apocaliptica iudaica si cea crestina si despre profetia apocaliptica.In legatura cu optica aleasa de tine te rog,cand ai timp,sa-ti arunci ochii pe un fir rosu ce strabate curentul apocaliptic manifestandu-se intr-un anumit tip de mesaj in functie de moment dar cu o constanta.
Sa te uiti pe versetele 12:4 si 12:9 din Daniel in comparatie cu 22:10 si 22:12 din Apocalipsa.Apoi pt partea constanta vezi Daniel 12:10 in comparatie cu Apocalipsa 22:11.M-am gandit sa-ti las o idee ce mi s-a parut interesanta(am simplificat-o aici,scuze,din lipsa de timp)in studiul respectiv,eu as integra ,,patrunderea in taina lui Hristos"de care ai vorbit in mesajul tau tocmai ca o componenta a constantei din Apocalipsa 22:11,ce lumineaza altfel intelegerea firului rosu profetic ce leaga VT de NT,din perspectiva tensiunii eschatologice dintre ,,Marantha" si ,,Iata Eu vin curand"
Desi incercarea de a traduce in interpretare fixa conotatiile unui limbaj simbolic (mai ales al unuia profetico- apocaliptic)sta mereu sub pericolul de a-l saraci cumva de intelesuri imposibile de inghesuit in cuvinte(m-am intrebat daca acest gen de limbaj nu are in primul rand o functie iconica,de a arata cumva dincolo de el,spre o realitate comprehensibila poate doar in rugaciune si liturgica,mai putin in stricta interpretare)am zis sa incerc o integrare mai larga a viziunii tale,care si pe mine ma framanta :) O seara placuta,scuze pt stilul mai putin clar se exprimare a ideii in sine.
|
Oau :). Initial m-am simtit tare destept ca mi se propune o asemenea tema. Acum, dupa ce m-am holbat indelung la versetele sugerate si nu sunt in stare sa leg doua ganduri, mi-am mai venit in fire...
Sunt pefect de acord; cu singura precizare ca, pentru mine, toate cuvintele Scripturii sunt iconice si poarta/(trimit la) o realitate comprehensibila doar in rugaciune si liturgica. Asta, zic eu, se vede chiar si in cele mai marunte evenimente launtrice. Spre exemplu, daca cineva il citeste pe Pavel, sau pe Solomon sau o Evanghelie, si brusc se simte sensibilizat de un verset anume, capata o viziune (a versetului) care depaseste nivelul prizei intelectuale, atunci eu cred ca, fie si pentru cateva secunde, omul a intrat fara sa isi dea seama intr-o stare cat de cat mai autentica de rugaciune. Ideea ar fi de fapt ca orice depaseste nivelul unei prize intelectuale, adica orice farama de cunoastere, se poate petrece doar printr-o actiune simtita (probabil nu obligatoriu constientizata) a harului.
Avand in vedere acestea, versetul din Apocalipsă care vorbeste despre femeia ce fuge in pustie nu mi se pare in nici un fel mai „simbolic” decat, spre exemplu, versetul in care Mantuitorul ne spune ca oricine se va mania pe aproapele sau va fi vrednic de osanda. Nu stiu, tu consideri acea calitate iconica ca apartinand in mod special cuvintelor din cartile apocaliptice sau ai ilustrat-o prin exemplul asta fiindca il aveai in minte din pricina studiului respectiv ? Par un fel de Ghita-Contra fiindca accentuez tot timpul punctele in care opiniile noastre imi pare ca difera insa o fac fiindca imi place discutia :).
Revenind la versetele in cauza, Daniel 12-4,9 si Apocalipsa 22-10,12 as zice ca se refera la diferitele trepte in care Dumnezeu ingaduie sa se cunoasca dinainte specificul „acelor zile”; dar interpretarea asta este saraca chiar si pentru o simpla priza intelectuala nu mai vorbesc de realitatea profunda pe care in mod inevitabil si aceste cuvinte o poarta in ele si care mie imi ramane total straina. Apocalipsa 22-11 in schimb, si mie imi apare mult mai evident legata de „patrunderea in taina lui Hristos”.
Foarte fain spui de tensiunea dintre Maranatha si „Iata Eu vin curand”, ilustreaza foarte poetic ideea parintelui Sofronie. E tensiunea care niciodata nu a lasat loc pentru cai de mijloc in adevaratul crestinism dar care in zilele noastre incepe sa ne dezvaluie doar doua „categorii” clare: cela ce spurca mai spurca-se si cel sfant mai sfinteasca-se.
Maine revin cu un pasaj din parintele Porfirie care vorbeste foarte frumos despre felul cum trebuie sa ne raportam la aceasta tensiune.