[antiecumenism]

Parintele Cleopa- DUMNEZEU ESTE TOTUL ÎNTRU TOATE ŞI ÎNTRU NIMENI, NIMIC
http://carteromaneasca.wordpress.com...-nimeni-nimic/

După Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin: «Dumnezeu este totul întru toate şi întru nimenea nimic».

Uite cum este: În lumea minerală, adică lumea care n-are viaţă ca: soarele, luna, stelele, pământul, pietrele şi tot ce există ca lume minerală, Dumnezeu este totul întru toate ca şi Creator, că El le-a făcut cu una din energiile Sale, cu puterea Sa cea atotlucrătoare, şi întru nimenea nimic după fiinţă, că de fiinţa Lui nu se atinge lumea minerală.

Toate le-a creat prin cuvânt: El a zis şi s-au făcut; El a poruncit şi s-au zidit. Dar puterea Sa cea creatoare nu se atinge de fiinţa Lui. Aşa-i totul întru toate ca şi Creator al lumii văzute şi nesimţitoare, şi întru nimenea nimic după fiinţă. De fiinţa Lui nici heruvimii nu se ating, nici serafimii. Fiinţa lui Dumnezeu este inaccesibilă minţilor raţionale din cer şi de pe pământ.

În lumea vegetală, adică tot ce-i verde sub cer: păduri, codri, munţi, dumbrăvi, câmpii, văi, dealuri, grădini, recolte; tot, tot, tot ce este, care creşte şi scade şi înverzeşte, Dumnezeu este totul întru toate ca dătător de suflete fără de simţiri, viaţă a firii, şi întru nimenea nimic după fiinţă.

– Asta cum este?

– Iată cum este: Copacul care îl vezi că creşte, iarba, florile şi toate plantele, toate cresc şi scad, deci au viaţă, dar au suflete fără de simţiri. Cum fără de simţiri? Eu iau toporul şi tai copacul.

Îl doare? Nu-l doare, că n-are suflet cu simţire. Eu iau o coasă şi cosesc iarba de aici. O doare? N-o doare. Dar are viaţă? Are, căci creşte şi scade. Ele au suflete fără de simţiri, au viaţa firii, cum o numesc Sfinţii Părinţi. Toate câte cresc şi scad au viaţa firii, au suflete fără de simţiri, că nu au durere.

Deci Dumnezeu, în lumea vegetală, este dătător de suflete fără de simţiri, cu energia puterii Sale cea atotlucrătoare, dar nu se atinge de fiinţa Lui nimic, că întru nimenea nu-i nimic după fiinţă.

În lumea animalelor, tot ce-i dobitoc, adică animal sau fiare din pădure, târâtoare, şerpi, toţi peştii din apă, toate păsările cerului, toate albinele, muştele, ţânţarii şi furnicile, tot ce există viu sub cer, Dumnezeu este Atotcreator al lor şi le-a dat suflete cu simţiri, dar fără de minte.

Le-a dat Dumnezeu suflete cu simţiri, că un miel dacă îl tai, îl doare, un viţel sau o pasăre şi toate fiarele din lume, toate târâtoarele şi toţi peştii au viaţă, au suflete cu simţiri, dar fără de minte.

Sfântul Efrem Sirul, când vorbeşte de cele zece puteri ale omului – cinci în partea văzută, cele cinci simţiri: văzul, auzul, mirosul, gustul şi pipăitul, de care se serveşte trupul, şi cinci puteri nevăzute ale sufletului: mintea, gândul care izvorăşte din minte, ca raza de soare, cugetarea, alegerea şi hotărârea –, care vorbeşte şi de a unsprezecea putere a omului, care este instinctul sau priceperea firească.

Această putere, a unsprezecea, care nu face parte din minte, ci din instinct, a dat-o Dumnezeu la toate vieţuitoarele de sub cer şi din ape şi din cer şi de pe pământ, ca să-şi întreţină viaţa, să se păzească de duşmanii lor, să ştie la ce vreme să vină şi să plece.

Aceasta-i priceperea firească. Şi calul şi câinele şi papagalul şi măgarul şi boul şi oricare vezi că au pricepere, aceasta nu-i minte, este a unsprezecea putere a omului: priceperea firească sau instinctul, prin care ele să-şi apere viaţa, cunosc pe stăpânii lor, ştiu să se păzească de primejdii, ştiu să se hrănească, ştiu să se ferească. Aceasta le-a dat Dumnezeu şi lor pentru viaţa de aici, dar nu-i minte, este pricepere firească. Dacă vom zice că-i minte, cădem în cealaltă extremă, împotriva Duhului Sfânt.

Deci acestea toate au suflete cu simţiri, au instinct, pricepere firească, dar nu au minte, şi de aceea nici nu se ating de fiinţa lui Dumnezeu. Dumnezeu este totul întru toate ca dătător de suflete cu simţiri, însă fără de minte, dar în nimeni nu-i nimic, că de fiinţa Lui nu se atinge.

Omul este sâmburele universului. În om sunt adunate cele patru lumi: lumea minerală, lumea vegetală, lumea duhurilor şi mai presus de lumea duhurilor, icoana Sfintei Treimi, dumnezeirea.

Dumnezeu este totul întru toate în om, şi în nimeni nu-i nimic, la fel ca şi în celelalte zidiri. Pe om l-a făcut suflet cuvântător. Are minte, are voinţă, are imaginaţie, are mânie, are poftă, are alegere, are discernământ, are hotărâre, are voie liberă. Toate puterile pe care le arată Sfântul Ioan Damaschin în Dogmatică.

Da. Dumnezeu este totul întru toate şi în om, dar nimic nu este în om din fiinţa lui Dumnezeu. Omul se face fiu, dar nu după fiinţă ca Hristos, ci după dar. Are darul punerii de fii în baia naşterii de a doua şi a înnoirii Duhului Sfânt. Prin botez am căpătat darul punerii de fiii şi ne-am făcut fiii lui Dumnezeu după dar.

Omului i-a dat suflet cu simţiri, i-a dat şi pricepere, i-a dat şi minte şi l-a făcut şi dumnezeu, dar nu după fiinţă, ci după dar, căci spune la psalmi: Eu am zis: Dumnezei sunteţi şi toţi fii ai Celui Preaînalt (89, 6). Şi Apostolul Pavel zice: Aţi luat darul punerii de fii şi al înfierii în baia naşterii de-a doua şi al înnoirii Duhului în Botez.

Deci omul se împărtăşeşte şi de minte şi de pricepere şi de cele patru puteri şi de viaţă şi de toate. Dar de fiinţa lui Dumnezeu nu se atinge, că este fiul lui Dumnezeu după dar, nu după fiinţă.

Şi aşa, în felul acesta, şi în lumea oamenilor, a întregilor popoare, Dumnezeu este totul întru toate ca dătător de suflete cu simţiri, dătător de minte, de imaginaţie, de memorie, de toate puterile sufletului, dar în nimenea nimic, după fiinţă. Că de fiinţa lui nu se ating nici heruvimii."