[Decebal]

Cum se poate rezolva problema spinoasă a locurilor de muncă în România?


© Colaj: Vocea Rusiei

Dezbaterile aprinse pe marginea subiectului Roşia Montană au readus în atenţia publicului o problemă acută în România: lipsa locurilor de muncă, ne scrie cititorul nostru, domnul Marian Rădulescu.

Adepţii variantei Roşia Montană Gold Corporation, pentru a câştiga audienţă, au repetat şi repetă obsesiv în mass-media: „Vor fi create numeroase locuri de muncă! „Nu cu mult timp în urmă, preşedintele Băsescu, într-o conferinţă de presă televizată, atrăgea atenţia premierului Ponta că guvernul nu a făcut nimic pentru relansarea economiei, pentru crearea unor noi locuri de muncă, atenţionând asupra creşterii şomajului şi accentuarea sărăciei.

Din păcate, în ambele cazuri este vorba numai de demagogie politică, de urmărirea unor interese personale sau de clan. Nicidecum nu se are în vedere luarea unor măsuri concrete care să ducă la crearea unor noi locuri de muncă. Locuri de muncă reale, cu contract de muncă, salariu care să acopere nevoile unui trai decent. Şi într-un număr mare, cât să cuprindă, în totalitate sau aproape în totalitate, populaţia activă a României. Trebuie avut în vedere că locuri de muncă au existat în România, dar au fost distruse de politica iresponsabilă şi trădătoare a tuturor guvernelor post-decembriste. Cum se poate rezolva această problemă?

Tot felul de „specialişti”, de „manageri” ce se laudă cu colecţia proprie de masterate, ne explică doct că numai intervenţia capitalului occidental, posesor al celor mai avansate tehnologii, poate duce la apariţia ca din pământ a locurilor de muncă mult-dorite. De asemenea, se bate moneda pe mărirea numărului de IMM-uri, de persoane fizice autorizate (PFA), care - vezi Doamne! - sunt singura speranţă pe plan intern. Vorbe goale, care nu rezolvă cu nimic situaţia!

În primul rând, este necesară implicarea statului, prin structurile sale de specialitate. Toţi „specialiştii” şi „experţii", plătiţi cu lefuri grase trebuie să-şi justifice câştigurile (nemeritate până acum) şi să creeze o strategie clară, bine fundamentată, care să ducă la relansarea economiei româneşti şi la crearea locurilor de muncă necesare. Pentru că populaţia activă care nu are loc de muncă este într-un număr din ce în ce mai mare, iar sărăcirea continuă poate duce la o explozie socială, lucru total contraindicat.

Primul pas care trebuie făcut este recâştigarea pieţelor cărora România le-a dat cu piciorul în anul 1990: piaţa est-europeană, piaţa ex-sovietică, piaţa chinezească, piaţa africană, piaţa sud-americană. Mai ales când din direcţia acestor pieţe au venit semnale repetate (vezi cazul pieţei ex-sovietice, actualmente Rusia+CSI) pentru reluarea relaţiilor comerciale, întrucât produsele româneşti sunt şi acum căutate! Aşadar, trebuie acţionat pentru întocmirea tratatelor şi acordurilor bilaterale, precum şi a acordurilor comerciale. Acestea sunt baza contractelor economice pe termen lung şi scurt, precum şi a comenzilor ferme necesare ca industria şi agricultura românească să producă, să vândă şi să încaseze banii necesari.

Al doilea pas este preluarea de către statul român a capacităţilor productive care au scăpat de jaful privatizării, introducerea controlului total asupra domeniilor strategice: exploatarea resurselor naturale ale ţării, transportul feroviar şi naval, sistemul energetic naţional în totalitate (mă refer la energia electrică şi energia termică), industria de armament, sectorul metalurgic. Scoaterea de sub control străin a ceea ce a mai rămas din petrolul şi gazele româneşti şi folosirea acestora numai pentru nevoile ţării. Toate acestea organizate sub forma de regii autonome, conduse de directori competenţi, subordonaţi Ministerului Industriei. Astfel se prezintă mai multă credibilitate când este vorba de stabilirea relaţiilor economice cu alte state.

Avantajele unui sistem economic proprietate de stat, condus ferm şi eficient sunt următoarele: 1) după cum am afirmat anterior, există credibilitate şi garanţia stabilităţii în întocmirea contractelor economice externe, mai ales pe termen lung; 2) profitul obţinut de aceste regii intră în bugetul de stat, ţara ar avea bani pentru investiţii, pentru lucrări publice, pentru cheltuieli sociale. Iar taxele şi impozitele nu ar mai fi la valorile insuportabile din prezent. 3) cel mai important lucru: s-ar crea cu adevărat un număr mare de locuri de muncă!

Fac o paranteză necesara, în cazul Roşia Montană: da, este nevoie de locuri de muncă, este nevoie ca aurul şi - mai ales! - metalele rare, atât de necesare tehnologiilor avansate să fie exploatate. Dar această exploatare să fie făcută de către o întreprindere a statului român, nu de către nişte corporaţii străine gen „Gold Corporation" sau „Gabriel Resources" sau cum se vor numi aceşti venetici. Iar produsul finit - aur şi metale rare - să fie proprietatea statului român, nu a unor străini care să dea în schimb (dacă vor da!) nişte redevenţe minuscule! Cu o întreprindere de stat (cum a mai fost, de altfel) oamenii chiar vor avea locuri de muncă!

Iată că am ajuns şi la al treilea pas: odată pornite regiile autonome şi societăţile pe acţiuni cu capital majoritar de stat, ce vor lucra pentru export dar şi pentru intern, odată cu creşterea producţiei şi dezvoltarea investiţiilor reale, în noi capacităţi de producţie, numărul de locuri de muncă va creşte substanţial. Iar societăţile comerciale cu capital privat, persoanele fizice autorizate, vor putea oferi servicii întreprinderilor de stat, cât şi salariaţilor acestora. Prin reducerea taxelor şi impozitelor la nivel rezonabil, şi aceşti mici întreprinzători vor prospera, nemaifiind nevoie să lupte pentru supravieţuire. La rândul lor, aceştia vor avea şansa dezvoltării prin reinvestirea profitului, după puterea fiecăruia.

Tot ce am spus până acum reprezintă opinia mea personală. Nu am pretenţia de a mă declara specialist în domeniu. Am totuşi o experienţă de viaţă şi de muncă, atât în sistemul de stat, cât şi în cel privat. Am lucrat atât în sistemul socialist, bazat pe proprietatea de stat asupra economiei, cât şi în actualul sistem, bazat pe privatizare, distrugere, pauperizare - într-un cuvânt, pe înstrăinarea avuţiei naţionale. Aşadar, trag următoarea concluzie: capitalismul occidental, la care ne-am închinat plini de zel, nu are resurse strategice pentru a-şi asigura propriile cerinţe, propria creştere. De aceea el este nevoit să recurgă la jaf economic, jaf înlesnit de conducătorii trădători ai statelor care sunt jefuite.

Nu mai avem ce aştepta de la Occident. Trebuie să ne găsim propria cale de dezvoltare, să ne orientăm către pieţele de desfacere unde am mai activat. Iar dacă aceste pieţe se află în Rusia, China, India, Africa, America de Sud, acolo trebuie să ne îndreptăm! Nu este vorba aici de nostalgii comuniste, de filorusism, aşa cum turuie de zor tot soiul de propagandişti. Este vorba de pragmatism, de realism economic. Intri pe piaţă, produci, vinzi, încasezi banii. Aceasta este calea de dezvoltare şi progres!

Sursa: Marian Rădulescu; Vocea Rusiei