Citat:
În prealabil postat de Decebal
Doamnă Mihaela, dar unde vorbeam eu despre judecarea popilor? Asta este numai în capul dumneavoastră, eu însă vorbeam despre cu totul altceva, ceva pe care dumneavoastră nici nu ați stat pe gânduri prea mult pentru ca să mistificați. Deci vorba era, și cred că îmi aduc aminte bine, despre o comparație între cantitatea și calitatea studiilor și a muncii mai apoi între popi și oameni care lucrează în domenii științifice (nu că teologia nu ar fi și ea știință, doar că popii au ajuns să facă din teologie orice altceva numai știință nu). De aici și până la judecarea părințeilor este cale lungă pe care eu nu am făcut-o, dar pe care văd că dumneavoastră, prin instinct tribal probabil și subiectiv, mi-o atribuiți deși este evident că nu e cazul.
În rest vă doresc pace și liniște pe tărâmul sfintei biserici anglicane.
|
Se prea poate.
Poate am inteles gresit cand ati spus interesele patronilor grupului.
Explicati cine sunt grupul si cine sunt patronii si la ce interese va refereati. Eu am inteles ca e vorba de unii ortodocsii si de unii preoti si de interesele lor. daca e altceva atunci luminati-ma.
daca nu, e judecata , judecarea acestor oameni.
Nu va ingrijorati ca aici exista Manastirea Sf. Ioan Botezatorul de la Essex, nu ma afecteaza biserica anglicana.