Citind cele ce s-au scris pe un topic al unei tinere care sufera in situatia ostila de la ea din casa ,m-am indignat insa am avut si o revelatie a atitudinii romanesti milenare.
Romanii cand vad ca ceva este rau si gresit in viata lor nu doresc sa faca nimic sa schimbe acea situatie ci apeleaza intotdeauna la magic ,la supranatural. Dumnezeu trebuie sa le revolve lor problemele;dar mai ales se aude mai mereu vocea martirului
oate Dumnezeu vrea sa suferim atat ca sa ne mantuim!
Scuzati-ma,tare greu imi este sa detasez adevarata credinta de nebunie,prostie,lasitate si nu in ultimul rand de indiferenta(atat la binele cat si la raul altuia).
Cum ne dam seama cand suntem victimele delasarii si cand suntem martirii aia de-i plac Lui Dumnezeu???
Bunul simta face sa ma indoiesc ca Dumnezeu s-a molipsit de un asa sadism vremelnic si ne da lopeti in cap una dupa alta,din iubire.
Mai este un aspect! Cand si in ce context Dumnezeu ne invita sa rabdam toanele si mojiciile unor oameni necrestinati,care foarte probabil sunt condusi de spirits rele?
Ne cearta Dumnezeu daca am avem dorinta sa ne facem o viata mai buna?Este el impotriva detronarii raului si a persoanelor rele din viata noastra ?a situatiei politice ? A coruptiei si mafiei?
Dupa asa asteptari si conceptii ar trebui ca Raiul sa fie luat cu asalt de catre Romani,nu ?
:)
Imi face placere sa mai continui dar sunt in intarziere la job.
Cineva trebuie s-o faca si pe asta.