Iertare, dar creștinul AUTENTIC nu are nevoie de psiholog!
Dihotomia naturii umane (trup și suflet) a determinat, justificat sau nejustificat (contează mai puțin) apariția unui domeniu al cunoașterii științifice ca psihologia (cu obiect de studiu: sufletul – psyche). Sfinții părinți vorbesc adeseori despre duh (pneuma), concept „oarecum” sinonim celui de suflet (pentru cei aflați pe o treaptă superioară de trăire creștinească sau, pur și simplu, pentru creștinii aflați pe cale). Adică, duh, pentru cei care sunt realmente trăitori întru tainele Bisericii... Pentru aceștia, dihotomia naturii umane (trup – suflet) devine trup – duh. Și ei sunt trăitori întru Adevăr, Iisus Hristos, fără, cred eu, a avea nevoie de psihologie. De ce? Pentru că pur și simplu, obiectul de studiu al psihologiei (psyche), pentru ei, nu există! Ei au nevoie doar de duhovnici (de la duh-pneuma).
Pentru noi, restul, cei care avem suflet și nu duh, cei care nici pe cale nu suntem sau batem încă la „porțile” Mântuitorului, psihologia este mult mai la îndemână.
O explicație simplă, cred, la o problemă destul de complexă, totuși...
|