[dobrin7m]

Cezar stiu ca inca esti manios si suparat.
Voiesc sa iti explic ceva. Un aspect extrem de important.
Am fost atee. Ai uitat acest aspect. Am crescut atee , educata de un sistem ateu comunist.
Am spus asta pe forum de multe ori. Eu sunt un exemplu de ateu care s-a intors la Hristos. Numai minunile lui Dumnezeu si numai puterea Lui cea mare a putut face asta cu mine.

Iata acum aici, va spun tuturor ce minune a facut Dumnezeu cu mine, o atee convinsa, care se certa cu mama si toti cei care credeau in Dumnezeu.
Este aceasta postare dedicata si tututor ateilor sau celor care mai oscileaza intre necredinta si credinta.

Cum este posibil ca un ateu convins sa recunosca pe Dumnezeu , dar nu numai atat ci si sa Il iubeasca nespus din tot sufletul ei? Cati atei in lumea asta mare reusesc sa se indrepte spre Dumnezeu, sa iubeasca pe Hristos si sa isi doreasca mantuire?

Deci, fiind atee, nu am crezut nici in satana si nu am crezut in nimic imaterial sau spirite. Eram materialista , credeam in teoria lui Darwin, asta era pe cand aveam 18 ani. Sunt de atunci 27 ani. Suficient de multi ani ca astazi sa fiu alt om, cu alte valori si cu o credinta de nezdruncinat. Am probat aceasta statornicie aici in Anglia , unde presiunea altor culturi, altor religii, precum si ateismul este foarte mare. Sa ne amintim de Sf. Siluan Athonitul care si el insusi a avut indoieli cand s-a aflat in perioada de cadere.
Nu mi-a clintit cu nimic credinta presiunea de aici, ba pot spune acum ca din contra, mi-a intarit-o.

Dar sa revin la perioada cand aveam 18 ani. M-am casatorit devreme, la 18 ani. In urma unei certe cu tatal meu, am decis sa ma casatoresc cu singurul baiat pe care il cunoscusem si care atunci imi era doar prieten. Am fost o fata cuminte , in ciuda faptului ca eram atee, nu am mers niciodata la discoteca (pe atunci nu erau cluburi), nu am fumat niciodata, nu am baut niciodata, eram o timida, dar timida din cauza lipsei de experienta cu oamenii. El a fost si primul meu barbat, deci m-am pastrat curata nu din credinta ci din orgoliul meu de fata cuminte. Imediat dupa casatorie am facut fetele , una dupa alta, la distanta de un an. Iar la 20 ani eram deja mamica de doua fete, eu insasi inca un copil.

M-am casatorit religios , ca asa era moda, eu cea atee, habar nu aveam de credinta, de Dumnezeu , de nimic din toate acestea. Imi amintesc ca in ziua nuntii, am ras intr-una fara oprire, mi se parea extrem de caraghios intreaga cununie, toata slujba, oamenii cu flori in piept gravi in biserica, tata si mama care plangeau ca si-au maritat fiica. Ce vreti, aveam 18 ani si nu credeam in Dumnezeu.

Ce m-a facut sa incep totusi sa caut? sa am totusi indoieli in privinta faptului ca exista sau nu Dumnezeu.
Ei bine, cu o saptamana inaintea nuntii, mi-am vazut ingerul pazitor. Dar nu am stiut atunci ce este, cine este, si ce se intampla. Mi-am dat seama de asta mult mai tarziu. Pur si simplu am crezut ca am vedenii ca urmare a somnului. L-am vazut cum ma pazea , langa patul meu, alb curat stralucitor, frumos, si ganditor. Preocupat parca de mine extraordinar de mult. Se plimba intr-o parte si in alta langa patul meu parca pazindu-ma de rau. Ma trezisem instantaneu intorcandu-ma in asternut. Am ramas asa, la inceput speriata, nemiscata mult timp pana am adormit la loc. Am spus mamei mele, caci ea era credincioasa si iubitoare de Dumnezeu si a fost prima data cand mi-a dat o crticica mica de rugaciuni si o cruce sa o pun sub perna mea.
Si pentru ca aceasta experienta a mea, a fost cu o persoana spirituala, am inceput sa imi pun intrebari.

Nici macar nu faceam distinctia intre ingeri si diavoli. nu aveam nici cea mai mica educatie crestina. O singura data, in toata copilaria mea, pe la 10 ani am intrat intr-o biserica la o nunta.
Momentul intalnirii cu ingerul a fost startul intrebarilor mele , a cautarilor mele.
Punandu-mi atat de multe intrebari, fireste ca am ajuns si la intrebarile despre viata de dincolo de moarte, si toate raspunsurile erau: da exista viata de dincolo de moarte. Iar eu nu eram convinsa. Acela a fost momentul meu de mare curaj, inconstient curaj, de a cere sa vad daca exista trecerea spre cealalta viata.
Nu doream experiente satanice cum ai crezut tu, ci doream sa vad daca exista cu adevarat viata de dincolo de moarte si pentru ca nu doream sa mor am cerut doar sa vad daca exista aceasta trecere si fireste ca imi spuneam in mintea mea cruda de 18 ani si extrem de nestiutoare ca daca exista , pe acolo se poate trece si inapoi. Sigur ca se poate, acum stiu, cu cazurile de inviere sau de revenire din morti clinice. Dar pe atunci habar nu aveam eu si nici credeam decat ce experiam eu. Deci nu pe diavol am cerut eu sa il vad, ci trecerea dintr-o viata in cealalta.

Cerand asta a venit acea experienta ingrozitoare, la care faci referire. A ingaduit Bunul Dumnezeu sa il vad si pe diavol asa cum am vazut ingerul. Acela a fost momentul meu in care am recunoscut pe Dumnezeu, m-am pus in genunchi plangand cerandu-i iertare si fagaduindu-i ca niciodata nu voi mai dori sa aflu nimic decat atunci cand El voieste. Si asa am facut. insa am facut o alta mare greseala. Nu am voit sa mai aflu nimic in nici o directie, nici buna nici rea. Am tot zis , Dumnezeu cand va voi sa aflu si cele bune, imi va arata.

Asta este. Apoi am mers la Biserica, unde m-am inscris chiar si la cor. Am cantat in corul bisericesc, un cor foarte bun cu multe premii si in tara si in strainatate 10 ani , pana cand m-am mutat din acel oras. Pe facebook-ul meu am doua poze din acea vreme cu mine si sora mea si corul nostru. caci dupa mine am tras-o si pe sora mea la cor.

Toti anii care au urmat am stat asa caldicica, netraind credinta cu adevarat, pacatuind, ca toti oamenii, dar fara sa constientizez pocainta. Nici macar nu eram convinsa ca ortodoxia este calea cea adevarata. Ani multi, vreo 20 ani. Am cunoscut multa suferinta, foarte multa, uneori pe Dumnezeu l-am invinuit, din nestiinta, fars sa inteleg ca pacatele in care ma cufundasem imi aduceau suferinta si mi-a trebuit iarasi sa traiesc experienta simtirii lui Dumnezeu ca sa ma pocaiesc. Cred ca Bunul Dumnezeu a voit sa cunosc suferinta , ca o pedagogie si sa reusesc prin ea sa ajung la adevarata pocainta. Si iarasi a trebuit Insusi Dumnezeu sa intervina ca sa fac pasul hotarator. Am cunoscut marea Sa iubire, marea Sa blandete, marea Sa dreptate, marea Sa corectitudine.
Acum , uitandu-ma in urma ma bucur de tot ce Dumnezeu mi-a daruit, si de suferinte, si de tot. Am trecut prin foarte multe experiente, stiu cum este sa pierzi case, averi, sa ajungi ca Iov, gol, flamand, in drum, cu copiii langa tine. Stiu cum este sa privesti copiii tai flamanzi, sa dormi sub cerul liber. Insa stiu cum este sa traiesti si in lux, sa ai avere, sa faci bani, sa ai succes. Pe toate le-am trait.

In toata perioada aceea caldicica, niciodata nu am mai avut experiente cu diavolul sau ingeri sau alte si alte minuni sau vedenii. Eram caldicica, traim o viata liniara dpvd spiritual, imi cresteam copiii existam si atat. Nici nu vroiam, imi tineam fagaduinta data lui Dumnezeu aceea de a nu mai voi sa stiu nimic , sa cunosc nimic decat ce Dumnezeu imi va arata. O singura data am mai avut un vis, in acea perioada. Am visat o icoana, o icoana ca vie, pe Iisus Hristos. Trist, ma privea. Era in ochii lui dojana si tristete dar si iubire. Nu am uitat-o niciodata. Atunci am stiut ca gresesc, ca nu e bine dar am continuat asa pentru ca nu stiam care e drumul si nu mai vroiam sa gresesc.
Dumnezeu mi-a impins pasii in Grecia. Muntele Sfant sa stiti ca face minuni si astazi. Caci acolo in Grecia treptat, Dumnezeu mi s-a descoperit. L-am simtit intr-o zi si am trait trei zile de fericire maxima, iubeam totul , toate aveau parca alt inteles, natura , oamenii, ii vedeam minunati, 3 zile de fericire extazica. Acela a fost momnentul cand am inceput sa citesc Sfanta Scriptura si Sfintii Parinti. De una singura, fara duhovnic, fara indrumarea unui preot. Si tot atunci am spus lui Dumnezeu: daca ortodoxia este cea adevarata atunci trimite-mi un duhovnic roman. Trimite-mi un preot roman. Dupa 6 luni de citire a Sfintei Scripturi, a scrierilor noastre ortodoxe, Vietile sfintilor, Sfanta Traditie, preotul a venit. Parintele Petru , cel care atunci mergea la Athos. Ei, dansul ne-a luat frumusel pe mine si pe sotul si ne-a dat in grija unui duhovnic.
Asta este. Mai departe nu mai am ce povesti. o viata in care continui sa pacatuiesc desi nu mai vreau, insa tot cad, in care imi doresc din tot sufletul ca toti oamenii sa cunoasca pe Dumnezeu, sa se pocaiasca si sa se mantuiasca.
Un lucru stiu sigur acum: Dumnezeu e langa toti oamenii care doresc cu adevarat asta. Si mai am ceva de pret: increderea deplina in El, in Maica Domnului si in toti sfintii nostrii.

Cezar, nu uita ca oamenii se schimba, si cel mai mare sfant a fost intai un pacatos, Apostolul Pavel de exemplu. Nu putem condamna, judeca si cataloga oamenii dupa ceea ce au fost ci dupa ceea ce sunt. Ar trebui sa invatam din experientele altora daca ne vrem intelepti, insa asa suntem noi oamenii nu voim sa invatam decat din propriile noastre experiente. Mandria bat-o vina.

Ioan Cezar draga, te rog mult nu mai fii manios, uita tot, si hai impreuna sa pasim pe un drum al pocaintei, sa ne bucuram noi si toti ceilalti de Hristos al nostru al tuturor.

incearca sa lasi un pic psihologia, te rog eu, si nu uita ca trairea duhovniceasca intru Hristos, te face cel mai bun psiholog.

Sigur ca stiu ca nu trebuie sa ne dorim experiente de nici un fel, acum am invatat asta, imi cunosc foarte bine credinta, de altfel niciodata de la acel moment nu am mai voit sa experiez ceva, tinandu-mi fagaduinta data atunci lui Dumnezeu.