[cezar_ioan]

În prealabil postat de glykys

In ceea ce il priveste pe Ioan Cezar, pe care il cunosc personal, va pot asigura ca nu isi cauta clientela pe forum.

Nu doar atât, ci:
a) nu am voie, deontologic, dacă aş practica, să fac consiliere cu persoane cu care am o relaţie paralelă. E o lege tare a profesiei, pentru a preveni eşecul terapeutic. Deci dacă îl ştiu pe careva de pe forum, fiind aşadar coleg de forum cu el, nu pot avea şi relaţie de consiliere. Pot cel mult să-i recomand pe cineva. (Am făcut o excepţie, în cei 3 ani de când sunt pe forum, presat de rugăminţile unor cunoscuţi deşi eu am refuzat şi am explicat în mod repetat de ce refuz - se poate confirma, poat efi depusă o mărturie publică la nevoie - şi regret că m-am abătut de la propria regulă a conştiinţei profesionale.)
b) nu practic de câţiva ani şi nu intenţionez să reiau; mă îndrept spre un alt domeniu, acolo unde mă trage inima;
c) sunt doar profesor de psihologie la liceu şi instructor de şah (predau la after-school);
d) intenţionez să abandonez total psihologia, ca profesie, din motive personale. Dacă aş fi trăit în altă ţară, cu o altfel de cultură şi educaţie, da: aş fi vrut să profesez, întrucât psihologia-consilierea e o profesie excepţională, de mare travaliu şi care îţi aduce satisfacţii ce nu pot fi măsurate în bani.
Doar ignoranţii cred că o profesie care este de fapt o artă totală se face pentru bani.
Un psiholog adevărat se simte ruşinat şi scârbit de o asemenea idee. Psihologia, practicată ca lumea, trece cu mult peste problema banilor: nu e un job oarecare ci o chestiune de vocaţie. Ca şi poezia, muzica etc. Dar dacă un tablou costă sute de mii de euro sau milioane, chiar, e vina pictorului? Şi fără promisiunea milioanelor, oare muzicianul sau pictorul nu şi-ar mai vedea de arta lor iubită? Asta o crede cel care nu are o vocaţie, cel care nu iubeşte, şi care, astfel, se vădeşte orbul care ne învaţă lumina...
Că unii nu înţeleg, din păcate chiar şi printre practicanţi, este problema lor. Nu a mea.

Aşa cum sunt mulţi care nu disting vocaţia sacerdotală de meseria de popă. Consecinţele, dezastruoase, ne sunt cunoscute, vai.
Ferească Dumnezeu de nenorocirea ca un psiholog să vadă în profesia lui mai întâi un prilej de a scoate bani, iar un preot slujitor al Domnului Hristos să devină popă.
Ferească Bunul Dumnezeu!
Nimic nu e mai nenorocit pe lume decât să fii sau să ai parte de un trădător.