[laurastifter]

În prealabil postat de antoniap

Am toata stima pentru psihologii care-si dedica viata ajutarii aprapelui cu altruism, in vederea apropierii de Dumnezeu.



Apoi, daca ei stiu ca sunt psihologi crestini si nu se regasesc in criticile aduse psihologilor in general, ne vor ierta crestineste pe noi, cei care incercam sa descoperim ,,tainele'' psihologiei.


Eu n-as baga mana in foc cu atata usurinta pentru nimeni.
Nu spun ca nu exista psihologi crestini, dar acuzele reciproce pe care si le aduc psihologii si teologii ne obliga sa fim circumspecti:


Psihologii ii acuza pe teologi de dogmatism si intoleranta la reprosuri si de perimare. Adica teologii s-au cam demodat!!!

Teologii ii acuza pe psihologi de aroganta, imoralitate si egoism (dorinta de a-i cunoaste pe oameni pentru a-i putea controla). Una e sa ajuti omul cu toata bunavointa si sa uiti, ca si duhovnicul, ce ai vorbit cu el si alta e sa-l controlezi si sa te consideri un dumnezeu care face si drege. Apoi actul medical fiind monitorizat, automat omul devine un client sau un fost client, cu sens ironic. In aceasta stiinta nu se investeste prea mult pentru a asigura personal competitiv, astfel ca am cunoscut persoane cu un nivel intelectual modest care dupa un an de facultate la psihologie isi castigasera o aroganta teribila, priveau intreaga lume ca pe niste clienti manevrabili. Nu spun ca nu exista si exceptii.



Daca suntem de acord ca teologia patristica e demodata, da, atunci trebuie sa vina psihologia sa ne ajute s-o modernizam... Teologie moderna e ceva cam fara Dumnezeu, e ecumenism, nu prea mai e teologie. Pacat ca psihologia poate fi implicata atat de usor si intr-un joc murdar. Pentru ca teologia moderna si psihologia sa fie slujitoarele teologiei patristice trebuie s-o pretuiasca, nu s-o considere demodata!



Cu aceasta afirmatie sunt de acord.

"Am toata stima pentru psihologii care-si dedica viata ajutarii aprapelui cu altruism, in vederea apropierii de Dumnezeu"
Şi eu la fel.
Tocmai de aceea, vă propun să nu-i întristăm pe aceştia, prin obiecţii neargumentate şi generalizări nejustificate la adresa profesiei pe care o practică.
"Apoi, daca ei stiu ca sunt psihologi crestini si nu se regasesc in criticile aduse psihologilor in general..."
Cum să nu se regăsească, de vreme ce criticile sunt aduse psihologilor în general?
Observaţi, tocmai aici este eroarea de logică: se formulează o obiecţie generală, la adresa unei întregi categorii profesionale. Fiind formulată astfel, generalizarea va fi, în mod inevitabil, nejustificată/ abuzivă, adică va fi un sofism.
Premisă: unii A sunt B.
Concluzie: toţi A sunt B.
Acestea sunt generalizările nejustificate - eroare logică de care este plin topic-ul.
"...ne vor ierta crestineste pe noi, cei care incercam sa descoperim ,,tainele'' psihologiei"
Oare aşa se încearcă desluşirea tainelor unei ştiinţe?... Şi încă o ştiinţă atât de complexă cum este psihologia? Aşa, criticând înainte de a înţelege?
Personal ştiu psihologie la nivel de liceu (poate mă supraestimez...).
De aceea, cum aş putea formula obiecţii la adresa acestei ştiinţe?
Ştiu sigur, însă, unele lucruri uşor observabile despre performanţele concrete pe care psihologii reuşesc să le realizeze în societate.
Şi mai ştiu încă ceva, ceva admirabil despre aceşti semeni ai noştri:
faptul că ei îşi dedică viaţa studierii... sufletului omenesc!
Dacă sufletul omenesc este, în faţa Domnului, mai de preţ decât întreaga creaţie, decât tot cosmosul ("Ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă şi-şi va pierde sufletul său?" - întreabă retoric Dumnezeul nostru), iar aceşti aventurieri, psihologii, încearcă să-l înţeleagă, atunci ajung la concluzia că oamenii ăştia sunt grozav de curajoşi!
Şi că, mai mult decât atât, au înţeles exact ce este esenţial de cunoscut din întreaga creaţie a lui Dumnezeu: nu atât natura, lumea materială (scriu aceasta nu pentru a subestima ştiinţele exacte), cât sufletul nostru, cel după chipul Creatorului şi destinat eternităţii.
De aceea, datorită importanţei obiectului lor de studiu, cred că sunt vrednici de preţuirea şi încrederea noastră.
Aţi mai scris aşa: "
Psihologii ii acuza pe teologi de dogmatism si intoleranta la reprosuri si de perimare. Adica teologii s-au cam demodat!!! Teologii ii acuza pe psihologi de aroganta, imoralitate si egoism (dorinta de a-i cunoaste pe oameni pentru a-i putea controla)."
Din nou generalizări nejustificate... ca şi cum ar exista un neîmpăcat război între TOŢI teologii şi TOŢI psihologii. :)
Aici, pe forum, sunt 2 psihologi (sau mai mulţi, poate... dar doar despre 2 ştiu eu). Care dintre ei a formulat, în vreun mesaj, asemenea obiecţii la adresa teologiei?
Cât despre opiniile teologilor despre psihologi, cum comentaţi, de exemplu, atitudinea părintelui Galeriu în acest sens? Dar atitudinea Bisericii, în general, faţă de ştiinţe şi filosofie? :)
"Una e sa ajuti omul cu toata bunavointa si sa uiti, ca si duhovnicul, ce ai vorbit..."
Comparaţia aceasta între duhovnic şi psiholog îmi pare... discutabilă...
E ca şi cum aş compara Sf. Maslu cu o intervenţie chirurgicală. Sunt modalităţi diferite în care Dumnezeu lucrează, prin oameni, pentru vindecarea noastră. Ambele sunt importante, dar... atât de diferite! Şi, în mod evident, nici ca importanţă nu pot fi comparate, Sf. Taine fiind nespus mai importante decât ştiinţa, căci ţin de planul vieţii duhovniceşti.
Şi mai este ca şi cum aş compara, din punct de vedere teologic şi literar, Sf. Scriptură cu Fraţii Karamazov, cu un compendiu de filosofie antică ori cu manualul de Dogmatică pentru seminariile teologice.
"...si alta e sa-l controlezi si sa te consideri un dumnezeu care face si drege"
Şi cum puteţi şti că aşa procedează toţi psihologii (mai ales cei creştini), atunci când fac psihoterapie? Aţi fost la psiholog şi v-a tratat aşa?
Eu n-am fost la psiholog, n-am urmat şedinţe de psihoterapie şi, din acest motiv, îmi este imposibil să formulez acuzaţii.
Mai mult decât atât: sunt sigură că nici unul dintre psihologii credincioşi creştini pe care am avut bucuria de a-i cunoaşte în diverse împrejurări NU se comportă în acest fel cu clienţii. Cred că, dimpotrivă, ştiu să comunice creştineşte, respectând libertatea interlocutorului şi neîncercând să-l controleze prin constrângere.
"Daca suntem de acord ca teologia patristica e demodata..."
Doamne păzeşte! Cine a spus aşa ceva?
"Apoi actul medical fiind monitorizat..."
În acest caz, nu sunt acte medicale, ci psihologice. Este vorba de ştiinţe diferite. Psihologia nu este medicină. Dvs v-aţi gândit, probabil, la psihiatrie... sau nu-mi dau seama.
"Teologie moderna e ceva cam fara Dumnezeu..."
Dvs aţi studiat Teologia?
Dacă nu, de unde şi până unde aţi ajuns la concluzia că ceea ce am studiat noi în facultate e "ceva cam fără Dumnezeu" şi că noi am încerca să trădăm teologia Sfinţilor Părinţi?
"Pentru ca teologia moderna si psihologia sa fie slujitoarele teologiei patristice trebuie s-o pretuiasca, nu s-o considere demodata"
Exact: asta se şi întâmplă atât în cazul teologilor iubitori ai Ortodoxiei autentice, cât şi în cazul psihologilor credincioşi ortodocşi.
Psihologii atei sau agnostici o consideră, poate, demodată; nu fiindcă sunt psihologi, ci din cauza convingerilor lor religioase (psihologia în sine, ca ştiinţă, nu se ocupă cu teologia).
"Cu aceasta afirmatie sunt de acord"
Mă bucur că împărtăşim, în această privinţă, aceeaşi opinie. :)
Doamne ajută!