[Ekaterina]

"El a fost tatăl Sfîntului loan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului. Tatăl lui a fost Varahia, din spiţa lui Abia, unul dintre fiii lui Aaron. Sfîntul Zaharia a fost mare preot, care ocupa al optulea rang de slujire la Templul de la Ierusalim. Soţia lui, Elisabeta, a fost fiica Sofiei, sora Sfintei Ana, maica Maicii lui Dumnezeu.

În timpul domniei regelui Irod ucigaşul de prunci, Zaharia se afla odată slujind la Templul din Ierusalim, fiind preotul de rînd în acea săptămînă. în altar s-a înfăţişat deodată înaintea lui un înger al Domnului, iar Zaharia s-a temut tare. Dar îngerul i-a zis: „Nu te teme, Zaharia” (Luca l: 13), şi i-a vestit că Elisabeta, soţia lui, îi va naşte fiu, ca răspuns la rugăciunile lor.

Dar şi Zaharia şi Elisabeta erau foarte înaintaţi în vîrstă. De aceea Zaharia s-a îndoit de cuvintele vestitorului ceresc. Atunci îngerul i-a zis: „Eu sînt Gavriil, cel ce stă înaintea lui Dumnezeu” (Luca l: 19). Din acel ceas Zaharia a amuţit şi nu a mai putut grăi pînă cînd nu s-a născut fiul lui, iar el a scris pe o tăbliţă: „loan este numele lui” (Luca l: 63). Apoi glasul i s-a întors şi Zaharia L-a slăvit pe Domnul.

După ceva vreme, cînd Stăpînul Hristos deja Se născuse şi Irod începuse să ucidă copiii din Bethleem, el a trimis soldaţi şi la Zaharia, ca să i-l ia pe fiul lui şi să-l ucidă, căci Irod auzise toate cele despre Zaharia, şi despre felul minunat în care se născuse loan. Auzind de venirea soldaţilor, Elisabeta l-a luat repede pe fiul ei loan în vîrstă de un an şi jumătate, a ieşit din casă şi a intrat într-o pustietate stîncoasă. Văzînd în urmă cum soldaţii o urmăresc, ea a strigat muntelui: „O, munte al lui Dumnezeu, primeşte pre maica cu pruncul ei!”.

Iar muntele s-a deschis şi a ascuns întru sine pe maică şi prunc. Atunci fiara Irod, turbînd din aceea că i-a scăpat copilul, a poruncit uciderea tatălui lui înaintea altarului. Sîngele lui Zaharia a curs pe marmura pardoselii şi s-a făcut tare ca o piatră, spre dovadă şi mărturie veşnică a crimei lui Irod.

La locul unde Elisabeta a intrat în stîncă cu fiul ei, a izbucnit izvor de apă, şi a crescut finic roditor de palmier, prin grija lui Dumnezeu. La patruzeci de zile după uciderea lui Zaharia, a murit şi binecuvîntata Elisabeta. Copilul loan a rămas în pustie, hrănit de înger şi păzit de Purtarea de Grijă a lui Dumnezeu, pînă în ziua în care s-a arătat la Iordan." (Sfantul Nicolae Velimirovici, Proloagele de la Ohrida)