[cezar_ioan]

Într-adevăr, Pelerinule.
Apoi, în "Deuteronomul" întrezărim scopul acelor practici tradiţionale evreieşti - unul pedagogic, întrucât practica zeciuielii implică şi deprinderea omului cu frica de Dumnezeu: "ca să te înveţi a te teme de Domnul Dumnezeul tău în toate zilele". (Deut. 14, 23)

Reluînd mereu, ca un Părinte iubitor, legământul cu poporul ales, Dumnezeu îi îndeamnă pe oameni să menţină şi să sporească lucrarea duhovnicească. Frica de Dumnezeu, ca scop principal al activităţii din Templu, este dublată şi de rodul acesteia: "mănâncă acolo înaintea Domnului Dumnezeului tău şi te veseleşte, tu şi familia ta." (Deut. 14, 26)
Tatăl îi vrea aşadar pe copii, adunaţi laolaltă, cu El şi cu întreaga familie, pentru a lua masa şi a se veseli!
În acest sens al bucuriei pe care omul o poate trăi doar Acasă (în templu), doar în intimitate cu Dumnezeu, cheamă Domnul pe poporul Său.

Dar, aşa cum bine ai punctat, Pelerinule, cu timpul poporul s-a răcit, a pierdut sensul dintâi al Legământului şi, răcinud-se cu inima a desacralizat, pur şi simplu, actul iniţial, sacru, duhovnicesc. (Întâlnim, iată, o situaţie pe care azi noi o numim secularizarea Bisericii.)

Cu câtă durere, oare, Fiul lui Dumnezeu vede cum stau lucrurile în Templu?...
În loc ca oamenii să se apropie de Dumnezeu şi să sporească în lucrarea duhovnicească, mâncînd şi veselindu-se în dar, ei se ocupă, la modul cel mai lumesc, cu afacerile economice.

În gestul Domnului întrezărim, poate, nu atât furia împotriva unor bişniţari (dacă putem afirma aşa, întrucât ei aveau îndrumare chiar din Deut. 14, 24-26 spre a cumpăra "boi, oi, vin, sicheră şi orice îţi pofteşte sufletul tău"), cât mai ales amărăciunea şi gestul aprig, prompt, spre trezirea din alunecarea ori căderea evreilor din demnitatea sortită lor: aceea de aleşi pentru o lucrare duhovnicească de excepţie, unică în istoria lumii.

Este gestul unui Tată îndurerat şi al unui Învăţător hotărât să îndrepte lucrurile pe făgaşul lor binecuvântat.